Comisia Juridică a Senatului a respins la mijlocul acestei săptămâni amendamentul propus de către deputatul PSD Florin Iordache prin care acesta a susţinut punctul de vedere conform căruia interpelările telefonice făcute în baza unui mandat de siguranţă naţională să nu poată fi utilizate în alte dosare penale dacă nu conţin informaţii de siguranţă naţională. Altfel spus, dacă printr-o interceptare de securitate naţională s-ar descoperi şi alte infracţiuni, omor, corupţie, viol, infracţiuni economice sau alte tipuri de fapte penale, acestea să nu poată fi folosite împotriva suspecţilor.
N-aş fi abordat acest subiect, mai cu seamă că românii sunt conştienţi de faptul că sunt ascultaţi prin tehnici sofisticate şi în continuă perfecţionare, mai mult ilegal decât legal, fără să ştie de cele mai multe ori de ce şi de către cine. În orice caz, în practicile statelor NATO nu figurează astfel de metode. Nu pledăm însă în niciun fel împotriva unei legislaţii care să contribuie la identificarea infractorilor, dar cel puţin două aspecte se cuvin abordate într-o analiză cât de cât obiectivă.
În primul rând, de amendamentul propus de deputatul Florin Iordache şi respins de Comisia Juridică a Senatului ar fi beneficiat cu prioritate politicienii suspectaţi de fapte de corupţie şi trimişi în judecată. Opinia publică ar fi avut prilejul să constate că în continuare corb la corb nu-şi scoate ochii, dar, în al doilea rând, că se risipeşte timp şi energie cu lucruri care nu reprezintă priorităţi fundamentale ale românilor. Ei aşteaptă cu nerăbdare crescândă onorarea promisiunilor prin care USL a ajuns să conducă ţara. Şi din păcate această aşteptare cuprinde şi riscul de a se transforma în scepticism sau în antipatie cu forme imprevizibile.
Nu este, desigur, cazul să vorbim cu patimă sau inflamând nemulţumiri, dar este imposibil de uitat că primul proiect a
