Numit în postul de prim-secretar al Comitetului Judeţean al PCR Călăraşi la 7 noiembrie 1984, pe sătmăreanul Ioan Foriş, Revoluţia l-a prins pe malul Borcei.
Recunoscut pentru omenia de care dădea dovadă, pentru caracterul său modest şi pentru discursul impecabil, Ioan Foriş rămâne un personaj emblematic al regimului communist care a condus destinele judeţului Călăraşi. Cu toate acestea, era bine să te fereşti să-i ieşi în cale. Ataca atunci când te aşteptai mai puţin. “Era un om cu care se putea discuta. Mai rar în acele vremuri. Deşi nu am ajuns la el în birou niciodată, am aflat că era un bărbat pe cinste. Te rezolva cu orice, cum deschideai gura. Nu era însă indicat să greşeşti, pentru că atunci nu avea milă”, îşi aminteşte Lucian Niţu, 60 de ani, pensionar, fost şofer.
Simplitate dusă la extreme
Ioan Foriş apare bine creionat în lucrarea jurnalistului Gheorghe Frangulea, “Călăraşi, mon amour”, publicată de editura Pământul în anul 2010. Trecând în revistă lumea de dinainte de 1989 din Călăraşi, dar şi cea de după Revoluţie, Frangulea aminteşte în lucrarea sa şi de Ioan Foriş. L-a cunoscut personal şi-l descrie ca fiind “un monument de bun-simţ, de omenie şi, în final, de caracter. Felul său de a fi era copleşitor de modest. Orice contact cu el(voit sau nu) te determina să te ruşinezi în faţa sa prin simplitatea de care dădea dovadă, dusă, uneori, până la extreme”.
Cumpăra, nu vindea niciodată din casă
Tot acesta aminteşte că orice discuţie cu Ioan Foriş era o adevărată lecţie de cumpătare, însă până la un anumit punct, deoarece ştia să ducă discuţia pe terenul său şi afla de la interlocutor mai mult decât şi-ar fi propus. Iată ce notează Gheorghe Frangulea în lucrarea sa: “ Era un mare pescar de guvizi politici pe care îi înghiţea din privire. Discuţia cu el necesita foarte multă inteligenţă şi diplomaţie şi devenea un adevărat ritu