Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rusia, 'prima' sursă de îngrijorare în Europa

Publicat in Income Magazine, vineri 12 aprilie 2013 ·

Rusia va continua să fie 'prima sursă de îngrijorare' în Europa în anii care vin, a estimat joi generalul american Philip Breedlove, desemnat să preia conducerea forţelor militare americane şi NATO în Europa (SACEUR), transmite AFP.

'Rusia va rămâne prima sursa de îngrijorare în regiune până în 2020, datorită poziţiei sale geografice, resurselor sale naturale, militare şi dorinţei de influenţă regională', chiar dacă se confruntă cu 'slăbiciuni sistemice', a afirmat generalul în scris, în cadrul audierii pentru confirmarea sa de către Senatul american la conducerea NATO. In opinia sa, Statele Unite şi NATO trebuie 'să-şi arate susţinerea faţă de aliaţii lor care trăiesc în sfera de influenţă autoproclamată de Rusia'.

El a recunoscut însă că aşa-numita politică de 'resetare', iniţiată în 2009 de preşedintele Barack Obama în relatiile cu Moscova, a marcat o pauză de când la Kremlin a revenit Vladimir Putin. În acest context, generalul Breedlove a subliniat în faţa senatorilor necesitatea 'de a întinde o mână' Moscovei, în ciuda diferenţelor privind Siria sau scutul antirachetă european.

Destinat să asigure o umbrelă contra unei ameninţări balistice limitate dinspre Iran, scutul antirachetă este perceput de Rusia ca un mijloc ce poate aduce atingere securităţii sale şi potenţialului său de descurajare nucleară. 'Continuăm să credem că o cooperare cu Rusia în domeniul apărării antirachetă ar permite îmbunătăţirea securităţii NATO şi a Rusiei la un moment dat ', a mai spus generalul american, potrivit căruia 'ar trebui să se renunţe la tratarea sau considerarea Rusiei drept un duşman şi la încercarea de a o aduce la un parteneriat'.

Dacă va fi confirmat de Senat, generalul Breedlove îl va înlocui la conducerea Saceur pe amiralul James Stavridis. Iniţial, pentru această funcţie fusese desemnat generalul de marină John Allen, fostul şef al coali

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 3 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 20 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina

Gandul acum 36 minute
Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina, subliniind că vecinătatea cu Rusia ar trebui să excludă România din orice misiune de acest tip. „Situația din Ucraina este diferită din cauza apropierii geografice ș

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum o ora
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 3 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 3 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum o ora
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°