Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un pui de urs de două luni, rătăcit de mama lui, găsit de pădurari lângă Braşov

Publicat in Monitorul de Cluj, vineri 12 aprilie 2013 ·

Un pui de urs de două luni, care s-a rătăcit de mama lui lângă localitatea braşoveană Şinca Nouă, a fost găsit de pădurari, animalul fiind predat "Centrului de reabilitare a puilor de urs" din localitatea Bălan, judeţul Harghita.

Asociaţia de protecţie a animalelor "Milioane de prieteni" din Braşov a anunţat, vineri, că a fost solicitată recent pentru a prelua un pui de urs rătăcit de mama sa.

Puiul, în vârstă de două luni, a fost descoperit de silvicultorii din zona Valea Seacă, la marginea localităţii Şinca Nouă.

"Cel mai probabil, ursoaica a fost împuşcată în timpul unei partide de vânătoare, astfel de incidente având loc în special când se aplică metoda «la goană»", spun reprezentanţii asociaţiei de protecţie a animalelor.

Pădurarii au luat legătura cu reprezentanţii asociaţiei, iar puiul a ajuns la Sanctuarul de urşi Libearty din Zărneşti. Asociaţia a luat legătura cu reprezentanţii "Centrului de reabilitare a puilor de urs" din localitatea Bălan, judeţul Harghita, unde puiul a fost transportat în cursul acestei săptămâni. Acolo, ursul va învăţa cum să să se adapteze şi, după deprinderea abilităţilor de supravieţuire, va fi eliberat în pădure şi va deveni un urs liber.

"Ţinând cont că în această perioadă este permisă vânătoarea la urs, iar puii sunt încă mici, reamintim persoanelor care găsesc pui de urs că deţinerea acestor animale sălbatice în captivitate sau vânzarea lor este interzisă de lege şi se sancţionează cu amendă penală sau pedeapsă cu închisoarea. Oricine găseşte un pui de urs este rugat să sesizeze Asociaţia de Protecţie a Animalelor Milioane de prieteni. Cu cât este mai tânăr (până în şase luni), cu atât şansele de reintroducere în natură cresc”, a declarat Cristina Lapis, preşedintele Asociaţiei de protecţie a animalelor "Milioane de prieteni" din Braşov. Braşov.

Un pui de urs de două luni, care s-a rătăcit de m

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 43 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 15 minute
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°