În județul Neamț trăiesc 560 de oameni cu deficiențe de auz. Legătura acestora cu autoritățile este făcută de un singur translator atestat oficial.
Foto: Constantina și Vasile Fînaru
Constantina și Vasile Fînaru își duc viața într-o lume a liniștii. Lipsită de sunete, de glasuri, fără muzică. Sunt lucruri fără de care noi, ceilalți, nici nu am concepe viața, în absența cărora ne-am simți neputincioși, fără apărare. Nu este și cazul lor. S-au născut fără auz și au învățat să trăiască așa, dovedindu-se puternici chiar dacă soarta nu i-a înzestrat cu darul auzului.
Constantina s-a născut la Oniceni, într-o familie modestă, cu trei copii. Nu își amintește ce înseamnă să audă. “Știe” doar că, atunci, când era micuță, auzea foarte puțin. Acum, doar țipetele reușesc să străbată cortina care o ține izolată. Soțul ei nu aude nici măcar atât. A fost la școala specială pentru surdo-muți, a învățat limbajul semnelor și a terminat o școală profesională. Are calificarea de tâmplar, dar nu s-a găsit niciun angajator dispus să-i ofere de muncă.
S-au cunoscut din întâmplare, pe o stradă din Pașcani. Într-o mare de oameni și într-o liniște adâncă, s-au remarcat folosind amândoi limbajul semnelor. S-au întrebat prin semne dacă sunt surdo-muți și amândoi au fost fericiți aflând că da. La șase luni după întâlnire, s-au căsătorit. Lângă ei – interpretul, care le-a tradus în semne întrebările ofițerului de stare civilă și, apoi, în sens invers, răspunsurile lor.
Oricât de ciudat ar părea, soții Fânaru spun că nu au probleme în a se descurca într-o lume cu totul altfel decât a lor. S-au adaptat. La familia Fînaru, soneria nu sună la ușă. Nu are de ce. În schimb, un bec montat strategic deasupra ușii din bucătărie se aprinde și se stinge atunci când cineva apasă pe buton. Soții Fînaru au telefon mobil. Îl folosesc pentru a scrie și pentru a primi mesaje.
