Petrișor Militaru – Știința modernă, muza neștiută a suprarealiștilor
Ed. Curtea Veche, 2012
Nu știu cât de neștiută era în Occident știința modernă ca muză a suprarealiștilor, dar e posibil ca în România lucrul ăsta să fie într-adevăr puțin cunoscut. Și asta pentru că, ne spune Petrișor Militaru în studiul său apărut la Curtea Veche, îți trebuie metodă pentru a putea coagula o astfel de teorie. Pe ce se bazează teoria sa? Pe o reactualizare a operelor suprarealiste, în contextul descoperirilor științifice care au alimentat cu energie creativă secolul trecut: conceptul cuantelor de energie propus de Max Plank, teoria relativității restrânse, și apoi lărgite, a lui Einstein, alimentând ceea ce autorul numește spiritul creator și ludic al avangardismului. Breton, liderul noii mișcări literare, una despre care Gaetan Picon (francez și el) spunea că este cea mai importantă din secolul XX, polemiza cu Einstein pe măsură ce descoperea cum știința contrazicea iubirea sa „la o anumită altitudine“. Petrișor Militaru își susține demersul prin raportare la factorii științifici și epistemologici care au traversat – iată termenul! – câmpul artistic și teoretic al mișcării suprarealiste. „Câmp“, „traversat“, „reactualizare“, „transformator“, „schimbare relevantă“ – iată termenii-cheie pe care îi propune în abordarea sa emulul lui Basarab Nicolescu, savantul francez de origine română care îi și scrie prefața acestei cărți. Petrișor Militaru (poate trebuia să încep cu asta) este filolog de formație, scrie poezie, critică literară (aici, în Craiova), este interesat de gnoze, dar și de studii transdisciplinare – în care și-a luat un doctorat. Nu este de mirare, așadar, că poate face, ca un om de graniță ce e, drumul între literatură și știință, cu instrumentarul metodei transdisciplinare atât de dragă lui Basarab Nicolescu. De altfel, savantul nostru consideră că
