Președintele PC Câmpia Turzii, consilierul local Adrian Spătariu, a precizat că reînființarea Administrației Financiare Câmpia Turzii, desființată de Guvernul PDL, a fost și este un deziderat pentru conservatori, mai ales că decizia luată în guvernarea democrat-liberală a afectat atât interesele contribuabililor din Câmpia Turzii, cât și pe cele ale contribuabililor din cele 6 mari comune arondate, respectiv Ceanu Mare, Luna, Frata, Ploscoș, Tritenii de Jos și Viișoara.
”Cu această campanie vrem să convingem factorii decizionali că trebuie reînființată Administrația Financiară”, a precizat Adrian Spătariu.
După adunarea semnăturilor, acestea vor fi predate deputatului PC Ioan Moldovan, care va continua demersul prin discuții cu cei care au puterea decizională.
Deputatul Ioan Moldovan a spus că a făcut demersuri și pentru reînființarea unor puncte de contact cu cetățenii din partea celor de la Electrica, E-On Gaz și alte instituții sau societăți care ar trebui să acorde atenția cuvenită cetățenilor din Câmpia Turzii.
Campania se va desfășura pe durata a doua săptămâni, începând de luni, 15 aprilie 2013. Vor fi 4 echipe, din care 2 la puncte fixe (sediu partid, str. Avram Iancu nr. 1, luni-vineri, orele 14.00-16.00 și alta la sediul cabinetului parlamentar al deputatului Ioan Moldovan, str. Barițiu nr. 63, luni-vineri, orele 14.00-18.00), iar 2 vor fi mobile, care vor patrula prin oraș, de luni până vineri, între orele 10.00-14.00.
Vezi înregistrarea conferinței de presă (operator imagine: Romina Florea):
Președintele PC Câmpia Turzii, consilierul local Adrian Spătariu, a precizat că reînființarea Administrației Financiare Câmpia Turzii, desființată de Guvernul PDL, a fost și este un deziderat pentru conservatori, mai ales că decizia luată în guvernarea democrat-liberală a afectat atât interesele contribuabili