Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paladin, pentru iubitorii de Science Fiction/ de Ziarul de duminică

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 12 aprilie 2013 ·

În urmă cu câteva luni a apărut o nouă editură, Paladin, imprint al Editurii ART, dedicată literaturii fantasy şi science-fiction. Primul volum marca Paladin îi aparţine unuia dintre cei mai iubiţi scriitori ai genului, Isaac Asimov, fiind prima carte publicată de acesta, cea care deschide seria Imperiul. O piatră pe cer este un roman pe care niciunul dintre iubitorii de SF nu trebuie să-l rateze.

Volumele apărute la Editura Paladin vor fi toate hardcover şi vor fi disponibile în următoarele 259 de zile la preţul de doar 25,9 lei în toate marile librării din ţară.

Au debutat cu Isaac Asimov pentru că este, spune Michael Haulică, „unul dintre primii clasici ai modernităţii care se alătură părinţilor fondatori Jules Verne şi H.G. Wells în galeria celor numiţi Grand Masters ai literaturii F&SF.” Între timp au apărut alte patru titluri.

Isaac Asimov - Imperiul I. O piatră pe cer.

Traducere din limba engelză de Horia Nicola Ursu.

O piatră pe cer (1950) (titlu original Pebble in the Sky) este primul roman din Seria Imperiului Galactic şi din Seria Fundaţia şi totodată primul roman publicat de Asimov. Acţiunea are loc în anul 827 al Erei Galactice (aproximativ 11.000 AD). Fostul croitor Joseph Schwartz este transportat accidental din oraşul Chicago al anului 1949 la zece mii de ani în viitor (sau 50.000, după estimarea unui personaj), fiind victima unui accident nuclear din apropiere. Ajuns într-un loc pe care nu îl cunoaşte şi a cărui limbă nu o vorbeşte, este luat în grijă de un cuplu care trăieşte la o fermă. Considerându-l un retardat, cuplul îl oferă în secret ca subiect pentru un experiment menit să îi sporească abilităţile mentale. Deşi procedura ucisese câţiva alţi subiecţi, funcţionează în cazul lui Schwartz, acesta dobândind abilitatea de a înţelege limba acelor vremuri şi, în plus, beneficiind acum de puteri telepatice cu

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia devine prima țară din lume care recunoaște oficial guvernul instalat de talibani în Afganistan după retragerea haotică a armatei americane

HotNews acum o ora
Rusia a anunțat joi că a acceptat acreditarea noului ambasador al Afganistanului, devenind astfel prima țară din lume care recunoaște oficial guvernul taliban instalat la Kabul, informează Reuters. Într-un comunicat, Ministerul Afacerilor Externe al

Ilie Bolojan, despre șefii cu salarii mari din companiile guvernamentale: „Una din gravele noastre erori în acești ani a fost că am tolerat o zonă de clientelă politică, de lipitori” / Instituția oferită exemplu

HotNews acum 3 ore
Statul român a tolerat activitatea unor persoane numite politic care au acționat ca „lipitori” și odată ajunși în funcții publice au acționat pentru a-și oferi doar drepturi în timp ce au dorit ca statul să aibă doar obligații, a declarat Ilie Boloj

Michael Madsen a murit. Celebrul actor din seria de filme „Kill Bill” avea 67 de ani

HotNews acum 3 ore
Michael Madsen, actorul cunoscut pentru rolurile sale din filmele lui Quentin Tarantino „Kill Bill” și „Reservoir Dogs”, a murit, a confirmat revista Variety. El avea 67 de ani. Madsen a suferit un stop cardiac și a fost găsit inconștient în casa sa

Decizie istorică la Wimbledon după moartea lui Diogo Jota » Regulile stricte, schimbate pentru prima oară

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Decizie istorică la Wimbledon după moartea lui (28 de ani). Organizatorii celei mai vechi competiții de tenis din lume au luat hotărârea de a le permite jucătorilor să poarte pe braț o banderolă neagră în memoria lui jucătorului lui .

Boxerul mexican Julio César Chávez Jr., arestat de ICE în vederea expulzării din SUA, potrivit oficialilor federali

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Celebrul boxer mexican Julio César Chávez Jr. a fost arestat pentru intrarea ilegală în Statele Unite şi va fi expulzat în Mexic, unde se confruntă cu acuzaţii de criminalitate organizată, au declara

Contestații Evaluare Națională 2025. Cum se depun contestațiile și când sunt anunțate rezultatele finale

HotNews acum 9 ore
Contestațiile la Evaluarea Națională 2025 pot fi depuse astăzi, 3 iulie, după afișarea rezultatelor inițiale. În premieră, elevii pot vizualiza lucrările corectate înainte de a decide dacă vor contesta nota. Rezultatele finale vor fi afișate pe 10 i

Trump obține o victorie legislativă majoră: Congresul a adoptat „marea și frumoasa lege” de reducere a cheltuielilor și impozitelor publice

HotNews acum 2 ore
Pachetul de reduceri de taxe propus de președintele Donald Trump a trecut joi de ultimul obstacol în Congresul american, după ce Camera Reprezentanților, controlată de republicani, a aprobat la limită proiectul legislativ și l-a trimis spre promulga

Florian Coldea, trimis în judecată de DNA în dosarul de trafic de influență, alături de Dumitru Dumbravă

HotNews acum 8 ore
Florian Coldea, fost prim-adjunct al șefului SRI, un alt fost militar şi un avocat în Baroul Bucureşti au fost trimiși joi în judecată de către procurorii de la Direcția Națională Anticorupție (DNA), într-un dosar de trafic de influenţă, spălare a b

Putin i-a transmis lui Trump la telefon că Rusia nu va renunța la obiectivele ei în Ucraina, reluând binecunoscuta expresie invocată ca argument

HotNews acum 4 ore
Președintele rus Vladimir Putin i-a spus joi omologului său american, Donald Trump, în convorbirea telefonică pe care au avut-o cei doi lideri, că Moscova dorește încheierea negocierilor pentru încetarea războiului din Ucraina, dar nu va renunța la

MAI dezminte un fals care circulă în online: „Ilie Bolojan NU a fost implicat în niciun accident rutier”

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis joi că premierul Ilie Bolojan nu a fost implicat în niciun accident rutier, după ce în spațiul online au apărut postări care anunță moartea premierului. „Semnalăm faptul că în mediul on-line, pe conturi

Vremea

București
acum

25°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/33°
dum.

21°/38°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

19°/35°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/34°
lun.

20°/38°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

17°/37°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
lun.

19°/36°
Timisoara
acum

23°
vin.

16°/39°
sâm.

18°/35°
dum.

21°/40°
lun.

21°/39°