- Editorial - nr. 72 / 12 Aprilie, 2013 Atunci, cand de la microfonul tribunei Parlamentului, inca de prin anii 1992-1996-2000, deputat fiind, intuind bine, mai ales dupa nasterea Vetrei Romanesti si a PUNR, miscarile iredentiste care vor urma, ca reactie, dupa acel 20 martie 1990, de la Targu-Mures, atrageam atentia deputatilor si senatorilor ca pretentiile exagerate, de-a dreptul absurde, ale UDMR vor deveni, cu timpul, o bomba cu explozie intarziata, multi si-au dat coate, au zambit subtire ("Uite la Ladariu ce spune?!”) si mi-au ras in nas. Ba, mai mult, unul care, in viata lui, n-a citit o pagina macar din zbuciumata noastra istorie a Ardealului, band o intreaga viata doar apa clocita din Dambovita, o mai si facea pe spiritualul, dovada ca mistocareala romaneasca de doi bani nu are leac, exclama: "Mai, Lazare, ce ai tu cu UDMR-istii astia? Ca doar ce baieti buni sunt! Iar unguroaicele ce frumoase is?!”. Atat stia, cam asa trata istoria framantata a Ardealului, atata il ducea capul. Iar timpul a trecut ca apa. Iar atunci cand, in Parlamentul de la Bucuresti, de Ziua Nationala a Romaniei, dupa hartuieli continue de 20 de ani, senatorii si deputatii struto-camilei udemeriste purtau banderole negre, in semn de doliu, clamand "Sa piara Trianonul!”, probabil ca parlamentarii romani abia incepeau sa priceapa ce le poate astora pielea. Iar azi vedem, cu totii, unde s-a ajuns. O fundatura in care a ajuns toleranta asta romaneasca, pagubitoare, sora, iertat fie-mi cuvantul, cu prostia! Liberi la hulire, dupa ce, prin strategia si tactica "pasilor mici”, maghiarii au obtinut, din 1990 incoace, cam tot ce au dorit si au visat, in urma concesiilor facute de guvernantii mereu palmuiti, in serie, de un Marko Bela, Tõkes László, Kelemen Hunor, Toro T. Tibor, Borbely László, Raduly Robert, Szász Jenõ, intinzand mereu, in fata obrazniciei si nemerniciei lor, si celalalt obraz. B