Participarea la aceste misiuni este strict voluntară. De asemenea, Acordul nu contravine în niciun fel neutralității țării.
Uniunea Europeană nu are forțe armate proprii, dar are o politică comună de securitate și apărare la care participă statele membre și state asociate. In cadrul acestei politici comune de securitate și apărare au fost lansate, în urmă cu un deceniu, în 2003, o serie de operațiuni de gestionare a crizelor, care pot avea diferite forme și structuri, mergând de la câțiva experți trimiși să evalueze o situație, până la mai multe mii de militari din țările UE desfășurați pentru a împiedica un conflict.
Respectivii militari sînt forțe de menținere a păcii, care nu intervin în conflicte, ci efectuează mai degrabă operațiuni umanitare și de poliție. Unele din aceste operațiuni de gestionare a crizelor sînt lansate în urma unor rezoluții ale Consiliului de Securitate ONU. Altele pot avea loc la cererea explicită a unor guverne, cum a fost în cazul operațiunii “Concordia“ din Macedonia, care a avut loc la solicitarea guvernului de la Skopje.
Una din primele operațiuni, încă din 2003, a fost misiunea de poliție din Bosnia, urmată de una similară în Teritoriile Palestiniene ocupate și de una, tot de poliție, în Afganistan.
Majoritatea acestor misiuni sînt așadar de poliție, sau misiuni civile, de monitorizare, precum cea din Georgia sau cea din Republica Moldova. Alteori, precum s-a întâmplat în Bosnia, misiunea europeană poate avea acces la infrastructurile și cooperarea NATO, dacă forțe ale Alianței sînt de asemenea prezente, sau cu căștile albastre ale ONU, precum în Ciad.
Pînă în prezent, singura autentică operațiune militară poate fi considerată a fi fost cea numită de „coordonare navală” din largul coastelor Somaliei, pentru combaterea pirateriei și asigurarea traficului naval prin zonă. @N_
