Un număr de 200 de tineri specialişti români din domeniile psihiatrie, medicină legală şi psihologie, au dobândit competenţe în dezvoltarea de proiecte de cercetare transnaţională prin formare în managementul cercetării avansate şi în domeniul expertizei medico-legale psihiatrice, printr-un proiect european.
Proiectul „Standarde europene pentru programe postdoctorale competitive de formare în domeniul managementului cercetării avansate şi expertizei psihiatrice medico-legale“ s-a derulat în ultimii trei ani. Beneficiarul a fost Institutul de Medicină Legală Iaşi, iar parteneri Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ Iaşi, Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ Bucureşti şi Institutul de Medicină Legală Timişoara.
Proiectul ajută la realizarea unui sistem de cercetare şi expertiză medicală compatibil cu sistemele similare din Uniunea Europeană, pentru asigurarea sănătăţii şi calităţii vieţii.
„Acest proiect a venit să acopere o pată albă, legată de profesionalizarea expertizei medico-legale psihiatrice şi de elaborarea unor standarde ştiintifice într-unul din cele mai dificile şi importante domenii ale actelor expertale“, a declarat prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.
Un număr de 200 de tineri specialişti români din domeniile psihiatrie, medicină legală şi psihologie, au dobândit competenţe în dezvoltarea de proiecte de cercetare transnaţională prin formare în managementul cercetării avansate şi în domeniul expertizei medico-legale psihiatrice, printr-un proiect european.
Proiectul „Standarde europene pentru programe postdoctorale competitive de formare în domeniul managementului cercetării avansate şi expertizei psihiatrice medico-legale“ s-a derulat în ultimii trei ani. Beneficiarul a fost Institutul de Medicină Legală Iaşi, iar parteneri Universitatea de Medicină şi F