Textul ce urmează nu reprezintă un parti-pris personal, nu este expresia unei simpatii sau antipatii politice, oricât de explicabile. Este o analiză pe marginea conjuncturii create odată cu desemnarea oficială a noului premier, căruia îi revine misiunea să obţină votul de învestitură în Parlament şi continuarea cursului pro-european al Republicii Moldova.

Vlad Filat, primul-ministru desemnat, va avea destule dificultăţi. Nu ştim cum se va comporta PD-ul, dacă nu cumva aplică o tactică duplicitară, deşi nu vedem ce ar câştiga provocând alegeri anticipate. Pentru moment, luăm de bune declaraţiile preşedintelui său, Marian Lupu, despre disponibilitatea sa de a se lăsa convins de Filat… evident, adăugăm noi, după ce va obţine cedările cuvenite din partea acestuia.

Într-o situaţie mult mai inconfortabilă se află Mihai Ghimpu. Problema sa este că a vorbit prea mult, nu a scăpat nicio ocazie să-l atace pe Vlad Filat, şi, în consecinţă, şi-a îngustat imprudent spaţiul de manevră. Acum, după ce cronometrul constituţional a fost pornit, liberalii trebuie să decidă: fie îl votează pe Filat prim-ministru şi participă la guvernare, fie se repliază şi trec în opoziţie (într-o opoziţie „de dreapta“), rămânând principiali şi inflexibili până la capăt, dar cu ce foloase pentru ei, pentru „cauză“ în definitiv?...

Ura, emoţiile, afectele scăpate din frâu nu sunt un sfetnic bun în politică şi, mai ales, nu ţin loc de argument în strategia unui partid. Preşedintele PL înţelege asta şi atunci afirmă, hazardat, că Alianţa va pierde alegerile din 2014 cu Filat prim-ministru. Dar de unde ştie Mihai Ghimpu că alegerile vor fi pierdute? Mai ales că fiecare partid va merge pe cont propriu în campanie. Multe se pot întâmpla până atunci, actul de guvernare poate fi îmbunătăţit, cu sprijinul şi sub presiunile Occidentului. Chiar oamenii dlui Ghimpu şi-ar putea demonstra eficienţa