Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Jos Guvernul!”Asta au scandat petrochimistii în faţa Prefecturii

Publicat in Arges Online, sâmbătă 13 aprilie 2013 ·

Astăzi, în jurul orei 11:00, angajaţii diviziei petrochimice Arpechim au revenit cu un nou protest în fata Prefecturii Argeş, de data aceasta legal. După ce miercuri, angajaţii Arpechim au fost redirecţionaţi din centrul oraşului Piteşti de către Jandarmerie, astăzi, aceştia au venit mult mai pregătiţi şi într-un număr mai mare pentru a-şi manifesta nemulţumirile la adresa Guvernului, dar şi împotriva mai marilor judeţului. La protest au participat în jur de trei sute de persoane, dintre care a fost aleasă şi o delegaţie de cinci participanţi la protest, care să discute cu prefectul Cristian Soare sau cu preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Nicolescu. Deşi a avut loc odiscuţieîntre membrii delegaţiei, condusă de Marin Dumitruşi Constantin Nicolescu şi prefectul judeţului, protestatarii au scandat lozinci la adresaacestora, darşi la adresaGuvernuluiPonta. Marin Dumitru, președintele sindicatului „Unirea” a spus că oamenii sunt disperați. „Mulți dintre noi am trăit cu doar 400 de lei în ultimele două luni. Alții au lumina tăiată și nu au un leu să le dea copiilor pentru școală”, a spus el.Protestul s-a terminatdupădouă ore, cândprotestatarii au plecat din faţaPrefecturii cu problemelenerezolvate, ameninţândînsă, căvor continua seriaprotestelorşi nu se voroprichiardacăvorfinevoiţisămeargăpejos, până la Bucureştisau la Vâlcea. Cristiana Nicolescu

Articolul in Arges Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum 29 minute
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare vom adopta toate documentele necesare organizării alegerilor pe 4 mai și 18 mai

HotNews acum 41 minute
Guvernul pregătește legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale, aceasta fiind prioritatea Guvernului pentru următoarea ședință de guvern, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începtul ședinței de Guvern de vineri. Primul tur

Trump anunţă că pregăteşte o întâlnire cu Putin pentru ca să ”termine” cu Războiul din Ucraina, ”o adevărată risipă”

News.ro acum 26 minute
Preşedintele ales american Donald Trump anunţă că este pe cale să pregătească o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a ”termina” cu Războiul din Ucraina, relatează AFP. ”El vrea să ne întâlnim, iar noi suntem pe cale să organizăm asta

Donald Trump își află vineri sentința în dosarul Stormy Daniels, cu 10 zile înainte de învestirea ca preşedinte

HotNews acum o ora
Pronunțarea în dosarul pentru plățile ilegale făcute fostei actrițe porno Stormy Daniels care îl vizează pe președintele ales Donald Trump va avea loc vineri, 10 ianuarie, cu zece zile înainte de întoarcerea sa la Casa Albă, după ce Curtea Supremă a

2024 a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România

Mediafax acum o ora
Anul 2024 este cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. „Este o eră în care efectele schimbărilor climatice devin din ce în ce mai periculoase”, spune ministrul Mediul

Ciolacu: Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie. Cer miniştrilor să includă şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administraţia centrală, cât şi la nivelul companiilor de stat din subordine

News.ro acum 38 minute
Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie, a anunţat vineri şeful Executivului, Marcel Ciolacu. care a cerut miniştrilor ”să includă neapărat şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administr

Video O mașină de poliție aflată în misiune s-a răsturnat după impactul cu un autovehicul, în Capitală. O polițistă a ajuns la spital

Adevarul acum 2 ore
O mașină de poliție aflată în misiune, cu semnalele luminoase și sonore pornite, s-a ciocnit cu un alt autoturism, în noaptea de joi spre vineri, în Capitală. În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat.

ANM - Temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării, până aproape de jumătatea lunii februarie

News.ro acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării, până aproape de jumătatea lunii februarie, afirmă meteorologii în prognoza pe patru săptămâni făcută publică vineri. Cantităţile de precipit

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Informația Harghitei acum 49 minute
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Premierul danez spune că l-a invitat pe Trump la discuţii legate de Groenlanda

Mediafax acum 2 ore
„Am sugerat o conversaţie (cu Trump - n.r.) şi mă aştept ca aceasta să aibă loc”, a declarat Frederiksen, joi seară, după o întâlnire cu alţi înalţi oficiali danezi cu privire la situaţie. Ea a adăugat că nu se aşteaptă ca dialogul să aibă loc până

Vremea

București
acum

vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/4°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-1°/5°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

vin.

9°/12°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/8°
sâm.

-2°/3°
dum.

-2°/2°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°
lun.

-2°/3°