Tribunalul Uniunii Europene a dat câştig de cauză, vineri, unor societăţi de gestiune a drepturilor de autor în domeniul operelor muzicale, într-un proces pe care acestea l-au declanşat împotriva Comisiei Europene, care le acuzase de colectare ilegală a drepturilor de autor.
Confederaţia internaţională a societăţilor autorilor şi compozitorilor (Confédération internationale des sociétés d'auteurs et compositeurs - CISAC) reprezintă societăţile de gestiune colectivă a drepturilor de autor, în special în domeniul muzical, în peste 120 de ţări. Din România, membru în CISAC este organismul de gestiune a drepturilor de autor Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturile de Autor (UCMR-ADA), conform site-ului ucmr-ada.ro.
Potrivit AFP, în anul 2000, grupul de media RTL a depus o plângere la Comisia Europeană împotriva unei societăţi membre a CISAC, spunând că respectiva societate a refuzat să îi dea o licenţă de exploatare a unor opere muzicale pe teritoriilor Uniunii Europene.
În 2003, Music Choice Europe, care furnizează servicii de radiodifuziune şi de televiziune pe internet, a depus la rândul său o plângere la Comisia Europeană care vizează contractul tip pe care societăţile membre CISAC îl impuneau pentru a acorda licenţele de exploatare a unor opere muzicale.
Ca urmare a acestor plângeri, Comisia Europeană a interzis, în iulie 2008, unui număr de 24 de societăţi europene de gestiune a drepturilor de autor, din majoritatea ţărilor membre ale Uniunii Europene, să mai "împiedice libera concurenţă, prin impunerea unor clauze de afiliere şi de exclusivitate".
Cele mai multe dintre aceste societăţi de gestionare a drepturilor de autor şi CISAC au sesizat, la rândul lor, Tribunalul Uniunii Europene. Ele au respins acuzaţiile care li se aduceau, precizând că nu practică, aşa cum a spus Comisia Europeană,