Văzută de mulţi ca apogeul genului dramatic, opera care a pus pe muzică celebra piesă a lui Shakespeare revoluţiona viaţa culturală în secolul al XIX-lea. Astăzi, bate record după record de reprezentaţii pe toate scenele lumii.

În 1871, Giuseppe Verdi intrase într-o asumată perioadă de retragere din viaţa culturală. Decizia, una şocantă pentru iubitorii de operă din întreaga lume, apăruse într-o perioadă în care statutul, aprecierea şi, nu în ultimul rând, câştigurile compozitorului italian depăşiseră cu mult realizările majorităţii colegilor contemporani. În acel an, la Milano, într-o casă transformată astăzi în muzeu, Verdi primea o propunere ispititoare: o ultimă mare operă, în fapt Marea operă, folosind unul dintre cele mai cunoscute texte ale literaturii universale: piesa „Otello“, scrisă de William Shakespeare.

Experimentat în relaţia cu publicul şi un fin cunoscător al mecanismelor care transformau o lucrare aparent elitistă, opera, într-un drog pentru mase, Verdi a simţit din prima uriaşul potenţial comercial. Nimic nu a părut însă să-l pregătească pentru isteria ce a urmat: mulţimi scăpate de sub control, serenade în faţa balconului, oameni care visau doar să-l atingă. Aceasta este povestea operei „Otello“, în fapt istoria prescurtată care străbate drumul de la o iniţiativă privită cu circumspecţie la un adevărat fenomen cultural.

În 1871, după premiera operei „Aida“, Giuseppe Verdi decidea să se retragă din viaţa artistică definitiv. Decizia părea surprinzătoare, având în vedere circumstanţele: Verdi era, la acel moment, cel mai popular şi cel mai bogat compozitor din Italia, adorat de mase şi de critici şi curtat intens de toate marile opere din Europa. Italianul avea 58 de ani şi-l depăşise cu mult pe predecesorul său, Gioachino Antonio Rossini.

Practic, opera italiană se confunda cu numele său. Toţi ceilalţi compozitori din Italia