Materialele plastice sunt omniprezente. Fie că sunt utilizate pentru a depozita resturile, a păstra echipamentul spitalicesc steril sau a izola o locuinţă, materialele plastice nu au rival în ceea ce priveşte adaptabilitatea, durabilitatea şi costurile reduse. Date fiind beneficiile sale aparent nelimitate, nu este deloc surprinzător că plasticul a înlocuit materialele tradiţionale în multe sectoare – de exemplu, oţelul pentru automobile, hârtia şi sticla pentru ambalaj şi lemnul pentru mobilier. Drept rezultat, consumul global anual de materiale plastice a crescut de la cinci milioane de tone în anii ’50, la aproximativ 280 de milioane de tone astăzi. Aproximativ jumătate din produsele din plastic, cum ar fi ambalajele, sunt destinate unei utilizări unice sau de scurtă durată (mai puţin de şase luni) înainte de a fi aruncate. Dat fiind că majoritatea acestor articole nu sunt biodegradabile şi nici reciclate, deşeurile de plastic se acumu­lează – cu consecinţe grave pentru mediul înconjurător. Deşi guvernele au început să implementeze noi reglementări (şi, adesea, deosebit de stricte) cu scopul de a gestiona deşeurile de plastic – de exemplu, China a interzis pungile de cumpărături din plastic de rezistenţă redusă în 2008 – acestea sunt depăşite de ritmul acumulării deşeurilor de plastic la nivel mondial. În plus, majoritatea produselor din plastic sunt fabricate din aşa-numitul „termoplastic derivat din petrol“. Dat fiind că baza multor produse din plastic este reprezentată de o resursă nere­generabilă – iar dintre acestea, majoritatea nu vor rezista prea mult timp – modul actual de utilizare a materialelor plastice nu este unul prea convingător. Reciclarea în buclă închisă, prin care deşeurile de plastic sunt transformate într-un alt produs, prezintă, astfel, importante beneficii pentru mediu, cum ar fi consumul redus de energie şi petrol. Însă pr