Preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului Bayern Munchen, Karl-Heinz Rummenigge, a declarat, vineri, că este foarte încântat de faptul că adversara din semifinalele Ligii Campionilor va fi cea mai bună echipă din Europa, FC Barcelona, informează uefa.com.
"În opinia mea, FC Barcelona este emblematică în cupele europene. În ultimii ani a câştigat Liga Campionilor de mai multe ori decât orice altă echipă. Este cea mai bună echipă din Europa în acest moment, cu un potenţial fantastic de atac. Am jucat cu ei în 2009 şi a fost foarte greu. Îmi amintesc bine cum a fost şi nu îmi place să mă gândesc la asta, pentru că a fost foarte dureros. Oricum, avem o oportunitate minunată de a arăta că am devenit mult mai buni. Vor fi două meciuri foarte bune, la cel mai înalt nivel posibil. În plus, consider că avem un oarecare avantaj prin faptul că vom juca turul acasă. Sunt foarte încântat că vom întâlni cea mai bună echipă din Europa. În continuare consider că FC Barcelona este marea favorită pentru câştigarea Ligii Campionilor", a spus Rummenigge.
Reprezentantul FC Barcelona la tragerea la sorţi de la Nyon, Andoni Zubizaretta, s-a declarat încântat de rezultat: "Este o dublă manşă foarte bună. În semifinale sunt patru echipe mari, cărora le place cu adevărat să joace fotbal. Şi suntem bucuroşi că ne aflăm aici".
Formaţia germană Bayern Munchen va întâlni echipa spaniolă FC Barcelona în semifinalele Ligii Campionilor, conform tragerii la sorţi ce a avut loc vineri, la Nyon.
Meciul tur vor avea loc în 23 aprilie, la Munchen, şi returul în 1 mai, la Barcelona.
Bayern Munchen şi FC Barcelona s-au întâlnit în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, în sezonul 2008/2009. Catalanii s-au impus atunci şi ulterior au şi câştigat competiţia. Cele două echipe au mai fost adversare şi în sezonul 1998/1999, în faza grupelor, când Bayern s-a im