La rubrica Medicii şi morbul politicii, semnată de dr. Mihail Mihailide, vom găsi informaţii despre preocupările ştiinţifice ale primei femei ministru al sănătăţii, dr. Florica Bagdasar (în fotografia alăturată, la învestirea în guvernul dr. Petru Groza), întemeietoarea Şcolii româneşti de igienă mentală şi psihiatrie infantilă. Desigur, nu pot lipsi comentariile pe marginea înregimentării sale în rândul comuniştilor români.

Trezirea unora dintre intelectuali – mai devreme sau mai târziu – din „visul comunist“ trebuie să fi fost îndelungată şi dureroasă. Îndelungată, pentru că adevărurile nu li s-au relevat dintr-o dată: cele mai multe erau omise sau ocultate cu intenţie; altele, păreau neverosimile când ajungeau prin varii canale de informaţie în spaţiul public; destule erau distorsionate cu ajutorul unui ambalaj propagandistic bine pus la punct. Dureroasă, deoarece renunţarea la o credinţă în care şi pentru care au trăit şi făptuit presupunea chinuitoare procese de conştiinţă. Am în vedere doar pe „unii dintre intelectuali“ – pentru lichelele la care face „Apel“ filosoful Gabriel Liiceanu, trecerea de la noapte la zi s-a făcut cu iuţeala schimbării unui veşmânt uzat şi murdar cu unul nou şi curat, atât cât să acopere jegul moral şi să fie la modă. Un caz cumva particular este cel al primei femei ministru al sănătăţii din România (în guverne succesive Petru Groza, începând cu 1 dec. 1946) şi singura femeie delegată la Conferinţa de Pace de la Paris (1947), dr. Florica Bagdasar (n. 24 ian. 1901 – d.19 dec. 1978). În ceea ce o priveşte, sursele de documentare în variante scrise, chiar dacă nu foarte numeroase, sunt autentice, de bună calitate şi permit conturarea acesteipersonalităţi din punctul de vedere al opţiunii sale politice îmbrăţişate la un moment dat1. Opinez că dr. Florica Bagdasar nu pare să fi fost, în mod particular, contaminată nici de