Vizita de două zile a premierul conservator bitanic, David Cameron în Germania. Pe agenda convorbirilor cu şefa guvernului federal, Angela Merkel se află probleme „bilaterele europene şi internaţionale”.
Corespondentul RFI la Berlin, William Totok
Anunţul vizitei premierului britanic David Cameron în Germania, postat pe pagina oficială a guvernului federal, sună sec şi nu dezvăluie mare lucru despre ceea ce se va discuta, de fapt, vineri şi sîmbătă. Pe site-ul guvernului german se precizează doar că pe agenda convorbirilor Merkel-Cameron se află probleme „bilaterale, europene şi internaţionale”. Ceva mai puţin vagi sunt agenţiile de presă care anunţă că Merkel îl va primi vineri seara pe omologul ei britanic în casa de oaspeţi ai guvernului, în castelul Meseberg, din apropierea Berlinului.
Acolo, cei doi politicieni vor discuta, între altele, despre probleme politice europene, despre situaţia din Iran şi Siria. Totodată, şefii celor două guverne vor aborda şi tema reuniunii la vîrf G-8 care se va desfăşura în iunie şi care va fi prezidată de Marea Britanie. Se precizează că sîmbătă, după încheierea vizitei, nu va mai avea loc o conferinţă de presă comună.
Ceea ce i-ar fi interesat pe ziarişti şi, bineînţeles, opinia publică, la o conferinţă de presă a celor doi, ar fi fost cu siguranţă chestiunea schimbării cursului Angliei din cadrul Uniunii Europene care a provocat iritări, mai ales în Franţa şi Germania. La începutul anului, Cameron a anunţat că pînă în 2017 se va organiza un referendum în cursul căruia britanicii să decidă dacă Anglia va rămînă membră a Uniunii Europene.
Turneul european al premierului britanic, început săptămîna aceasta la Madrid, dar întrerupt din cauza morţii lui Margaret Thatcher, vizează proiectul de reforme structurale ale Uniunii Europene pe care le-a propus. Înaintea începerii turneului, Cameron a cerut