Ford Motor Company a anunţat astăzi că un nou motor pe benzină EcoBoost de 1,5 litri se va alătura gamei sale de grupuri motopropulsoare inovatoare şi cu consum redus de combustibil. Motorul de 1,5 litri este o apariţie esenţială din punct de vedere strategic pentru Ford, având în vedere eforturile companiei de a răspunde cererii puternice la nivel mondial pentru motoarele sale EcoBoost în patru cilindri.
Odată cu lansarea celui mai nou motor al său cu consum redus, Ford are acum capacitatea de a construi 1,6 milioane de motoare EcoBoost anual. Până la şfârşitul anului 2013 şase uzine Ford din Europa, Asia şi America de Nord vor produce motoare EcoBoost, triplându-se astfel numărul fabricilor care produceau astfel de motoare în2010.
Al cincilea motor EcoBoost
Producţia motorului EcoBoost de 1,5 litri în patru cilindri - al cincilea membru al familiei EcoBoost - va debuta la uzina Ford de talie mondială de la Craiova, România, spre finalul acestei luni. Alte facilităţi unde se va produce acest motor vor fi anunţate în viitor. Noul motor va fi mai întâi introdus pe piaţa chineză pe noul Ford Mondeo, model ce va fi lansat la finalul acestei luni la Salonul Auto de la Shanghai 2013. Ulterior, noul motor de 1.5 l EcoBoostva echipa modelul Fusion în America de Nord în cursul acestui an, respectiv noul Mondeo în Europa.
Având o contribuţie esenţială la strategia agresivă a Ford în ceea ce priveşte consumul redus de combustibil şi emisiile, tehnologiile EcoBoost ameliorează atât consumul, cât şi emisiile de CO2 cu până la 20%. Motorul de 1,5 litri beneficiază de tehnologia turbo caracteristică EcoBoost, injecţie directă şi supape cu distribuţie variabilă, fiind proiectat pentru a oferi consum şi mai redus, precum şi niveluri înalte de rafinament, silenţiozitate şi performanţă.
Pe deasupra, cel mai nou motor EcoBoost va reprezenta o apariţi