Economia românească a dispărut, şi odată cu aceasta şi dorinţa de muncă… Au fost distruse de ”guvernanţii deștepți” fabricile, uzinele, complexele agro-zoohotehnice, cele balneare, turistice, sistemele de irigaţii, etc… în fapt, tot ce cu trudă şi sacrificiu se clădise. Industria românească, cu multe sectoare competitive, condamnată şi caracterizată de Petre Roman în 1990 drept un ,, morman de fiare vechi”, a fost devalizată sistematic de toate guvernele post-decembriste, unele fabrici au fost vândute la un preț de nimic, într-un așa numit program de privatizare, au fost dărâmate, tăiate, iar utilajele, multe în stare perfectă de funcționare, chiar moderne, au ajuns la… fier vechi.
Mii de vapoare au cărat fierul românesc spre industria siderurgică a altor țări. De obicei, când demolezi ceva, pui altceva în loc! La noi, s-au pus doar taxe şi impozite din ce în ce mai apăsătoare, iar în paralel, atitudinea statului a fost una de umilire generalizată a românilor, şi în mod special, a celor ce s-au încăpăţânat să muncească, să-şi asume responsabilităţi. Tot statul este cel ce a stimulat birocraţia, corupţia, hoţia, minciuna şi la fel de grav, nemunca. Este greu de spus cât din starea de sărăcie a românilor se datorează clasei politice trădătoare şi corupte, puse pe căpătuială fără muncă, sau incompetenței acesteia, şi cât se datorează ignoranţei celor care s-au lăsat târâţi în această mocirlă?!
În majoritatea județelor din România, activitatea productivă de bază este dată de regimul de ”lohn” care utilizează mână de lucru necalificată, prost plătită și în anumite cazuri în condiții improprii. Materia primă este importată, iar produsul finit este exportat. Pentru producția de ”lohn” investiția este minimă: doar o clădire și utilaje, iar în situația unei crize, utilajele sunt transferate şi forța de muncă rapid concediată. Pentru cei care nu știu, termenul d
