Guvernul Ciprului intenţionează să vândă aur în valoare de 400 milioane euro din rezervele ţării pentru a contribui la finanţarea pachetului de bailout, potrivit unor documente ale Comisiei Europene. Aceasta ar fi cea mai mare vânzare de acest fel din ultimii patru ani din zona euro, scrie Thomson Reuters.
Vânzarea ar fi prima astfel de tranzacţie majoră efectuată de o bancă centrală din zona euro după ce Banca Franţei a vândut 17,4 tone de aur în prima jumătate a anului 2009. Cantitatea vizată ar fi de 10 tone, potrivit analiştilor. Rezervele de aur ale Ciprului s-au situat la 14 tone în februarie.
Joi, uncia de aur se tranzacţiona cu 1.558 dolari, cu 0,02% mai puţin decât în şedinţa anterioară. Săptămâna trecută, cotaţia metalului preţios a atins minimul ultimelor 10 luni, de 1.539 dolari uncia, în condiţiile în care fondurile de investiţii au preferat alte active, mai riscante, precum acţiunile. Aurul este văzut ca o investiţie-adăpost în perioadele de criză.
Banca americană Goldman Sachs şi-a redus săptămâna aceasta proiecţia privind preţul mediu al aurului din acest an pentru a doua oară în ultimele şase săptămâni, la 1.545 dolari pe uncie, de la 1.610 dolari.
„Economiştii noştri se aşteaptă la puţine ramificaţii dinspre Cipru şi ca încetinirea recentă a economiei americane să nu deraieze revenirea mai rapidă pe care o anticipează pentru a doua jumătate a anului acesta“, se arată într-un raport al Goldman Sachs.
Cu doar o zi înainte banca elveţiană UBS şi-a redus estimarea de preţ pentru sfârşitul lui 2013 la 1.450 de dolari uncia. De asemenea, Deutsche Bank, cea mai mare bancă europeană, şi-a redus estimarea pentru preţul mediu al metalului preţios pentru anul acesta cu aproape 12%, la 1.637 dolari pentru o uncie troy. Banca îşi motivează decizia prin presiuni asupra preţului exercitate de întărirea dolarului, accelerarea c