Notă: Pentru informații privind subiectul filmului căutați pe net un sinopsis. Practic, Google Images s-ar putea dovedi suficient.
Cînd Hollywood-ul livrează borhot la foc automat, cînd îi înmînează politicos lui Ang Lee Oscarul pentru regie, iar nouă ne-ndeasă pe gît tone de aiureli sau pur și simplu dejecții 3D, planeta n-are de ales: se cacă pe ea de emoție cînd vede un film artistic precum acesta*. Cu atît mai mult cu cît nemaipomenita realizare artistică independentă a bifat, ce chestie, o nominalizare la Movie of the Year. Și mai cu seamă cu cît cel mai mare critic de film al Americii – Roger Ebert, Dumnezeu să-l odihnească! – a numit-o pe Quvenzhané Wallis, puștoaica din rolul principal, „o forță a naturii“.
Dar adevărul e că acum 30 de ani, cînd ideea de cinema de autor încă însemna ceva pentru marele public și chiar pentru criticii de film americani, Beasts of the Southern Wild ar fi trecut aproape neobservat. Iar despre forța creață a naturii ar fi scris review-uri ample cîteva publicații implicate activ în industria casting-ului pentru copii. Mă rog, exagerez puțin, ca să fie mai clar ce vreau să spun: Quvenzhané Wallis (mai mult nerv decît instinct, mai multă energie decît actorie) nu e nici pe departe Anna Paquin în The Piano sau, îmi atrage atenția o colegă cinefilă, Kirsten Dunst în Interview with the Vampire. Asta ca să dau doar două exemple cît de cît contemporane cu hoardele hipsterești de aplaudaci.
Între timp, pretențiile au scăzut dramatic. Iar azi, în anul de grație în care The Master (Paul Thomas Anderson, 2012) nu e nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun film, un cineast pe nume Benh Zeitlin meșterește un soi de poem cinematografic post-Katrina. Cu background și mesaj ecologist, cu actori amatori și c-un persistent iz de Terrence Malick cu buget redus. Un film care, pentru că face altceva cu apa decît Life of Pi, tr
