Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un fost director ieşean, acuzat de trafic de influenţă

Publicat in Flacara Iasului, vineri 12 aprilie 2013 ·

Fostul director al Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi, actual administrator al Consiliului Judeţean Botoşani, Radu Judele, este implicat într-un scandal de corupţie, demarat la începutul acestei luni, privind o licitaţie aflată în desfăşurare, fiind acuzat de trafic de influenţă.

Procedura de achiziţie, în jurul căreia se învârte acest scandal, vizează serviciile de consultanţă pentru un proiect de 120 de milioane de euro. Şapte firme şi-au prezentat ofertele, printre care şi Tahal Bucureşti, societatea comercială vizată de ancheta procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie Bucureşti.

Ca urmare a legăturilor pe care Judele le are cu această firmă, o serie de percheziţii au avut loc la biroul acuzatului, din incinta Consiliului Judeţean Botoşani, la domiciliul acestuia, dar şi la firma din Iaşi a familiei sale.

Marţi, administratorul din Botoşani a fost pus sub învinuire şi a fost nevoit să se prezinte în faţa procurorilor DNA, unde a fost înştiinţat că este acuzat de trafic de influenţă. Radu Judele se va prezenta din nou în faţa procurorilor, la mijlocul săptămânii viitoare, alături de un avocat.

Pe parcursul anchetei, acuzatul nu va fi suspendat din funcţia pe care o ocupă în cadrul Consiliului Judeţean Botoşani. În dosarul în care este cercetat Judele, a fost arestat deja directorul Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu, Adrian Mândroiu.

Fostul director al Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi, actual administrator al Consiliului Judeţean Botoşani, Radu Judele, este implicat într-un scandal de corupţie, demarat la începutul acestei luni, privind o licitaţie aflată în desfăşurare, fiind acuzat de trafic de influenţă.

Procedura de achiziţie, în jurul căreia se învârte acest scandal, vizează serviciile de consultanţă pentru un proiect de 1

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Națională 2024: Subiectele și baremul la proba de Limba și literatura română

Gandul acum 20 minute
Evaluarea Națională 2024. Marţi, 25 iunie, încep probele scrise din cadrul Evaluării Naționale 2024. Peste 160.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a sunt aşteptaţi să susţină testarea cunoștințelor de limba și literatura română. Următoarea probă, cea

Julian Assange a fost eliberat din închisoare şi a plecat din Marea Britanie

Mediafax acum 37 minute
Julian Assange nu a fost extrădat în SUA de britanici. Mai mult, marţi, el a fost eliberat din închisoare şi a plecat deja din Marea Britanie cu un avion privat. Fondatorul WikiLeaks a ajuns la o înţelegere cu autorităţile americane.

Volodimir Zelenski: Principalul obiectiv este în prezent regiunea Doneţk şi aprovizionarea forţelor noastre cu tot ceea ce au nevoie / Negocierile dintre Ucraina şi UE privind aderarea Ucrainei sunt gata să înceapă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă în mesajul către popot că principalul obiectiv este în prezent regiunea Doneţk şi aprovizionarea forţelor militare ucrainene cu tot ceea ce au nevoie. El mai afirmă că ultimele pregătiri sunt în curs

Tancurile israeliene pătrund și mai adânc în Rafah. Cel puțin 11 palestinieni au fost uciși în urma ultimului atac

Ziare.com acum 46 minute
Cel puţin 11 palestinieni au fost uciși luni în Gaza în urma a două lovituri aeriene israeliene care au vizat aprovizionarea cu ajutoare, au declarat medicii. În timp ce tancurile israeliene au pătruns mai adânc în Rafah, în sud, și au luptat pentru

Coloana oficială care îl trasporta pe Viktor Orban implicată într-un accident rutier în Germania. Un poliţist a murit

Mediafax acum 10 ore
Un ofiţer de poliţie în vârstă de 61 de ani a murit luni, iar un altul a fost grav rănit în timpul unui accident rutier. Ei îl escortau pe prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, în urma deplasării sale pentru a urmări echipa naţională a Ungariei în

Moment istoric pentru Uniunea Europeană. Încep negocierile oficiale de aderare pentru Republica Moldova si Ucraina

Ziare.com acum 53 minute
Uniunea Europeană începe oficial marţi, la Luxemburg, negocierile menite să permită Ucrainei şi Republicii Moldova membre cu drepturi depline ale UE.Negocierile de aderare dintre UE şi o ţară terţă au loc în cadrul unei conferinţe interguvernamental

Vremea la Constanța, pentru 25 iunie 2024

Ziua Constanta acum 10 ore
Vremea la Constanța pentru 25 iunie 2024 aduce cu ea o temperatură de 27°C, fără precipitații, umiditate de 55% și vânt cu o viteză de 19 km/h. Perfect pentru a te bucura de o zi plină de soare și distracție la plajă! Se anunță un cer parțial înnora

„Nu ne mai ascundem că suntem români” – mesajul unui „român adevărat”, publicat de Edward Iordănescu

Mediafax acum 12 ore
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României a publicat luni pe pagina sa de Facebook un mesaj al unui suporter. El a reprodus un mesaj venit de la un prieten de al său, nenominalizat, pe care îl numeşte „un prieten, un român adevărat, un na

Lasconi, atac de tip ateu la adresa lui IPS Teodosie: „reprezintă coloana rusă din România”

NapocaNews acum 8 ore
Habarnare de religie dar își dp cu părerea. Elena Lasconi, primarul Municipiului Câmpulung și candidat la șefia USR, l-a criticat dur pe pe ÎPS Teodosie, luni, 24 iunie, după afirmațiile legate de femeile abuzate de bărbați, spunând despre acesta că

UPDATE - Un incendiu de vegetaţie a izbucnit pe A2 Bucureşti-Constanţa / Vizibilitate redusă / Traficul a fost oprit / Circulaţia feroviară este afectată - FOTO / VIDEO

News.ro acum 11 ore
Un incendiu de vegetaţie s-a manifestat în proximitatea autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa, la kilometrul 34, în zona localităţii Fundulea, judeţul Călăraşi. Din acest motiv, vizibilitatea a fost redusă, astfel că traficul rutier a fost oprit, fii

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/32°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mar.

17°/24°
mie.

16°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/24°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/27°
mie.

17°/28°
joi

17°/27°
vin.

17°/27°
Timisoara
acum

22°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
joi

18°/30°
vin.

18°/28°