* acesta a fost căsătorit cu Aspazia Cantacuzino și a locuit pe moșia Bălușești * ei sunt ctitori ai primei biserici a satului *
Diplomatul german a scris despre oamenii și relațiile sociale din Moldova, a făcut traduceri din literatura română în limba germană și a fost numit membru de onoare al Academiei Române.
Foto: În anul 1977, biserica din Băluşeşti a fost reclădită în întregime și a primit hramul “Nașterea Sfintei Fecioare Maria”
Numele satului Bălușești, din comuna Icușești, se leagă de personalitatea scriitorului și diplomatului german Wilhelm von Kotzebue, născut la 19 martie 1813, în localitatea Reval, astăzi Tallin, din Estonia. A venit pentru prima oară în Moldova în 1840, unde fratele său, Karl, a fost numit consul al Rusiei la Iași. La fel ca și tatăl său, August von Kotzebue, a intrat în serviciul diplomatic, ocupând postul de funcționar superior la Consiliul de Legație din Dresda, mai târziu fiind numit ministru plenipotențiar pentru orașele Karlsruhe, Dresda și Berna.
Wilhelm von Kotzebue s-a căsătorit în 1852, cu Aspazia Cantacuzino, una dintre fiicele cneazului Gheorghe Cantacuzino, și a locuit pe moșia Bălușești. Se spune că prima biserică a satului Bălușești datează din anul 1856 și a fost clădită cu sprijinul lui Wilhelm von Kotzebue, care luase în arendă suprafețe întinse de teren în zonă. În arhiva parohială a existat un document, redactat în limba latină, în cuprinsul căruia se preciza că: “În anul Domnului 1854, în prima vinere, credincioșii noștri romano-catolici din Bălușești, 35 de familii din Săbăoani și 5 familii din Barticești au cumpărat acest teren de la priorul Wilhelm Kotzebue, din dărnicia căruia s-a construit această biserică în cinstea Sfântului Ioan Nepomuk, în anul 1856, al cărui prim administrator am fost eu, părintele Valentin Ferenczij, paroh de Tămășeni”. În anul 1977, biserica a fost