Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procentul tentativelor de fraudă la plata online a scăzut în 2012

Publicat in Gandul, vineri 12 aprilie 2013 ·

Procentul tentativelor de fraudă la plata online a continuat să scadă şi în 2012 ajungând la nivelul de 0,19% din totalul tranzacţiilor, faţă de 0,24% în 2011, potrivit unui comunicat al procesatorului de plăţi PayU.

Segmentele cele mai expuse la tentativele de fraudă sunt reprezentate de turism (32% din numărul tentativelor de fraudă), telecom (31%), servicii (18%) şi IT&C (9%).

"În 2010 sau 2011, domeniul IT&C era unul dintre segmentele cu cel mai mic număr de tentative, sub 3% din total. Observăm în prezent o creştere a vârstei medii a celui care încearcă o fraudă, de la puţin peste 20 de ani la 30 de ani, precum şi o evoluţie semnificativă a valorii medii a unei tentative, cu 31%. Aceste tendinţe, împreună cu creşterea preferinţei pentru produse cu livrare fizică sau produse mai scumpe, demonstrează că persoanele care încearcă să fraudeze sunt tot mai bine pregătite şi mai îndrăzneţe. Din acest motiv, de la un an la altul, serviciile de securitate devin tot mai importante pentru magazinele online", a declarat Anamaria Pîrjol, Risc & Customer Experience Manager la PayU România.

Cardurile folosite în tentativele de fraudă sunt emise în proporţie de 38% în Statele Unite, 16% în România, 8% în Italia şi 8% în Marea Britanie. Restul cardurilor folosite au fost emise în special în Franţa, Australia, Germania şi Canada.

Tentativele de fraudă au fost iniţiate din 178 de ţări, de pe IP-uri din România (49%), Statele Unite (23%), Italia (5%) sau Marea Britanie (4%).

Procentul tentativelor de fraudă la plata online a continuat să scadă şi în 2012 ajungând la nivelul de 0,19% din totalul tranzacţiilor, faţă de 0,24% în 2011, potrivit unui comunicat al procesatorului de plăţi PayU.

Segmentele cele mai expuse la tentativele de fraudă sunt reprezentate de turism (32% din numărul tentativelor de fraudă), telecom (31%),

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a început cu stângul preliminariile CM din 2026: scor 0-1 cu Bosnia / Lucescu: "Mergem înainte" / Reacţiile tricolorilor

News.ro acum 3 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, vineri seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (1-0), de selecţionata din Bosnia şi Herţegovina, în prima etapă a grupei H a preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. UPDATE - Mircea Lucescu,

Bogdan Peșchir a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Ziua Constanta acum 7 ore
Judecătoria Sectorului 5 a dispus vineri arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Bogdan Peșchir, considerat finanțator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok. Peșchir este acuzat de Parchetul General de săvârșirea infracțiunii de corupere a

Papa Francisc, nevoit „să învețe din nou să vorbească”. O problemă generată de oxigenoterapie

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc îşi recapătă încet forţele în spital, dar trebuie să „reînveţe să vorbească” după utilizarea prelungită a oxigenoterapiei cu flux mare, a declarat vineri cardinalul Victor Manuel Fernandez, relatează Reuters, preluată de News.ro. Cardi

Fraţii Tate s-au întors în România pentru a-şi „dovedi nevinovăţia”

News.ro acum 26 minute
Influencerul britanico-american Andrew Tate şi fratele său Tristan s-au întors din SUA în România, unde sunt acuzaţi de trafic de persoane şi alte fapte. Vorbind cu presa în faţa casei lor din Bucureşti, fraţii au spus că s-au întors pentru că „oame

"Dacă veneam în interes de serviciu, sigur se închidea activitatea". Piedone, pus pe glume înainte de intrarea pe stadion la meciul România-Bosnia

Ziare.com acum 4 ore
Cu aproximativ treizeci de minute înainte de începerea meciului dintre naționalele de fotbal ale României și Bosneia, din preliminariile pentru Cupa Mondială 2026, Cristian Popescu Piedone a sosit la Arena Națională. Șeful ANPC, cunoscut pentru auto

Profesor din Huedin, arestat pentru agresiune sexuală. Este acuzat de comportament indecent faţă de eleve în timpul orelor de curs

HotNews acum 5 ore
Un profesor de la un liceu din Huedin, judeţul Cluj, a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat de agresiune sexuală asupra unui minor. Bărbatul predă la clase de gimnaziu, iar unitatea de învăţământ a sesizat organele de anchetă pentru că ar fi

Vicepremierul Serbiei susține că spionii ruşi au ajutat Belgradul să reprime protestele din ultima perioadă

Libertatea acum 4 ore
Viceprim-ministrul Serbiei a afirmat vineri, 21 martie, că serviciile de spionaj ale Rusiei au sprijinit autoritățile de la Belgrad în gestionarea protestelor antiguvernamentale din ultimele luni. Declarațiile au fost criticate de opozanți, care sus

Sclavie în Germania, cu români victime. Muncitorii, obligați să muncească 13 ore pe zi, fără bani și cu mâncare puțină

Libertatea acum 5 ore
Mai mulți români au fost atrași în Germania cu promisiuni false de locuri de muncă, dar odată ajunși acolo au fost exploatați, fiind obligați să lucreze 13 ore pe zi și să stea închiși în clădirea fabricii unde lucrau. Un muncitor a scăpat și a chem

Panică la Timișoara. Zeci de oameni evacuați din cauza unui incendiu izbucnit la subsolul unui bloc cu 9 etaje VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Mai mult de 40 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat, vineri seară, 21 martie, după ce un incendiu a izbucnit la subsolul unui bloc cu 9 etaje din nordul municipiului Timişoara. La faţa locului intervin mai multe echipaje de pompieri. ”A

Video Șofer român, reținut în Bulgaria după ce a fost prins cu 14 kilograme de aur de contrabandă

Adevarul acum 6 ore
O cantitate record, de 14,266 kg de aur de contrabandă, a fost confiscată joi de ofiţerii vamali bulgari la punctul de frontieră Lesovo (la graniţa cu Turcia), în timpul inspectării unui camion condus de un şofer român, care a fost reţinut pentru 72

Vremea

București
acum

sâm.

4°/16°
dum.

7°/18°
lun.

9°/18°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

sâm.

3°/15°
dum.

6°/12°
lun.

7°/13°
mar.

8°/22°
Constanta
acum

sâm.

1°/9°
dum.

7°/9°
lun.

8°/11°
mar.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/15°
dum.

7°/15°
lun.

9°/18°
mar.

11°/15°
Timisoara
acum

sâm.

2°/15°
dum.

8°/16°
lun.

11°/18°
mar.

11°/18°