Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marile proiecte de drumuri se fac la imprimantă

Publicat in Catavencii, vineri 12 aprilie 2013 ·

► V-ați întrebat vreodată cîtă hîrtie igienică consumă deputatul vostru? Probabil că o cantitate destul de mare dacă ne gîndim că ar trebui să se șteargă la gură după fiecare promisiune neonorată, declarație demagogică și, în general, după toate discursurile politice. Ar fi o statistică interesantă care, alături de cele privind sumele cheltuite pe telefoane și benzină, numărul de legi votate, prezență în plen, cuvântări etc., ar ajuta la schițarea portretului parlamentarului român.

Pînă acum, nici unui oengist care militează pentru îmbunătățirea activității parlamentare nu i-a trecut prin cap să realizeze așa ceva. Ar putea să o facă, de acum înainte. Iar un punct de plecare foarte bun ar fi analiza cantității de hîrtie igienică pe care intenționează să o achiziționeze Camera Deputaților pînă la sfîrșitul anului, în valoare de 169.205,78 lei. Ar fi vorba de 76.500 de role de hîrtie igienică de tip I, superioară, două straturi, preporționată, extra-alb, 6.216 role de tip II și 330 de role pentru dispenser. La acestea se mai adaugă și 66.916 role de prosop hîrtie tip I, II și pentru dispenser.

Toate pentru ca deputații să nu apară în fața alegătorilor, după intervențiile publice, murdari în colțul gurii.

► CNADNR este compania aia de stat ai cărei salariați se ocupă, în teorie, de construcția și întreținerea autostrăzilor și drumurilor naționale. O activitate foarte solicitantă și foarte complicată, dacă avem în vedere cît de rar se dau în folosință cîte doi-trei kilometri de autostradă. Și ăia doar pe cîte un singur sens de mers, ducînd spre nicăieri.

La cît sînt de ocupați cu conceperea marilor proiecte de infrastructură, să nu vă mirați că în scurtul program de lucru, de luni pînă vineri, între 8,00 și 16,30, cu excepția sărbătorilor legale, nu le ajunge timpul să le mai scoată la imprimantă. Și cu atît mai puțin să le transpună în real

Articolul in Catavencii >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum 50 minute
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum 19 minute
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tesla lansează Model Y în India, la un preţ de 70.000 de dolari, testând piaţa locală

News.ro acum 59 minute
Tesla a debutat oficial pe piaţa indiană, unde a lansat SUV-ul electric Model Y la un preţ de pornire de 69.770 de dolari, potrivit site-ului companiei. Preţul este considerabil mai mare decât pe alte pieţe majore – în Statele Unite, acelaşi model p

Pensiile și salariile cresc într-un singur scenariu. Termenul înaintat de vicepremierul Tanczos Barna

HotNews acum 45 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat marți seara, la Antena 3 CNN, că înghețarea salariilor și pensiilor din sectorul public este o măsură temporară și că, dacă România își stabilizează situația financiară, există posibilitatea unei indexări în a d

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 8 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Google semnează un acord de 3 miliarde de dolari pentru energie hidro în SUA, cel mai mare parteneriat corporativ de acest tip din lume

News.ro acum o ora
Google a încheiat un acord istoric pentru a asigura până la 3 gigawaţi de energie hidro în SUA, în cel mai mare contract de achiziţie de energie curată de acest tip încheiat vreodată de o companie, a anunţat marţi gigantul tehnologic, citat de Reute

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

22°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°