Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ALEGERI LA PSD București. Andronescu preia oficial ştafeta de la Vanghelie

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 12 aprilie 2013 ·

Fostul ministru devine din interimar şef plin al PSD Bucureşti. Vanghelie s-a resemnat deocamdată cu şefia PSD sector 5, dar are planuri privind o candidatură de vicepreşedinte la nivel naţional.

Organizaţia PSD din Bucureşti a votat-o, ieri seară, pe Ecaterina Andronescu în funcţia de preşedinte al organizaţiei. Alegerile au fost fără emoţii pentru Andronescu, candidat unic, obiş­nuită oricum cu filiala, căreia îi fusese preşedinte interimar.

Printre cei care vor să o secondeze pe Ecaterina Andronescu la conducerea PSD Bucureşti, sunt preşedinţii executivi Ro­­bert Negoiţă şi Marian Vanghelie. Vicepreşedinţii, funcţie pentru care candidează şi Alin Petrache, preşedintele Federaţiei Române de Rugby, vor fi aleşi ulterior.

Marian Vanghelie, care cândva a condus cu mână de fier PSD Bucureşti şi care, căzut în dizgraţia preşedintelui PSD, Victor Ponta, s-a resemnat deocamdată să fie preşedintele PSD sector 5. El ţinteşte, însă, drept consolare, o funcţie de vicepreşedinte la nivel naţional. Deşi a încercat să pară cât mai vesel, chipul lui Vanghelie s-a întunecat gradual pe măsură ce Ponta o tot lăuda pe Ecaterina Antonescu.

Vanghelie, model de coabitare

Ponta l-a salutat, ironic, cu titlul de "ambasador" şi l-a dat exemplu de coabitare. "Dacă Marian Vanghelie şi cu mine, câinele şi pisica, putem trăi în acelaşi partid, înseamnă că suntem un partid puternic", a declarat preşedintele PSD.

"În mod sigur, organizaţia din Bucureşti este cea mai complicată", a spus Ponta. El le-a mulţumit celor din această organizaţie pentru că l-au sprijinit pe Sorin Oprescu şi a insistat că acesta a fost întotdeauna un social-democrat.

La rândul său, Marian Vanghelie a declarat că a renunţat la şefia PSD Bucureşti întrucât doreşte ca "familia să fie întreagă". "M-a întrebat băiatul, care este la Londra: tati, mai este la putere Traian Băsescu? Atunci de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 3 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Incendiu de vegetație uscată și miriște la granița cu Bulgaria

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și miriște izbucnit în apropierea drumului care leagă municipiul Calafat de punctul de trecere a frontierei Vidin, anunță ISU Dolj. Potrivit primelor informații, i

Supercupa României: Noul sezon începe exact așa cum s-a încheiat precedentul: cu o confruntare între FCSB și CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
În ultima etapă a ediției trecute de campionat, cele două formații au remizat în Ardeal, scor 1-1. Acum, FCSB și CFR Cluj se întâlnesc din nou, de data aceasta pentru Supercupa României, primul trofeu al sezonului. Meciul este programat în această s

Victime colaterale: Doi americani, lucrători umanitari, răniți într-un atac asupra unui centru de ajutor din Gaza

Mediafax acum 24 minute
Doi cetățeni americani, lucrători umanitari, au fost răniți într-un atac asupra unui centru de distribuție de alimente din Gaza, operat de Gaza Humanitarian Foundation. Cei doi se află în stare stabilă. Nu se știe cine a comis atacul, iar armata isr

VIDEO Locuitorii din Praid, protestat față de situația generată de inundarea salinei / UDMR: Este datoria noastră să punem presiune pe stat / Petiția localnicilor va fi trimisă tuturor instituțiilor statului

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reprezentanții UDMR susțin protestul sătenilor din localitatea Praid, care, sâmbătă, au ieșit din nou în stradă pentru a cere o implicare mai intensă din partea guvernanților. Urmărește cele mai noi

Diogo Jota şi Andre Silva au fost înmormântaţi în Portugalia. La funeralii au participat mai multe personalități din lumea fotbalului

Gandul acum o ora
Diogo Jota – fotbalist portughez în vârstă de doar 28 de ani, legitimat la marea echipă engleză Liverpool – a murit joi dimineaţă într-un tragic accident rutier în Spania. Maşina în care se afla împreună cu fratele său André, 25 de ani, de asemenea

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 6 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

32°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°