Eram, gestionar cu state vechi de serviciu la Cartea Românescă pe cînd a apărut Ruina unui samovar, de Emil Brumaru. Cartea ieșise în lume cu cazne. Se spune că, la Cenzură, fuseseră discuții furtunoase nu prea pro și foarte contra. Versurile "De dimineața pînă seara / Visez la șoldul tău, Tamara" și "Vino, Tami-umflată-n blugi / Pe suflet să mi te culci" făcuseră explozie. De fapt, o explozie șoptită și întîrziată, că tovarășii n-aveau curaj să le zică în gura mare. Pe aproape hălăduia tovarășa Tamara Dobrin și numai gîndul că poetul ar fi putut băli după o persoană care îi purta numele provoca frisoane. În fine, cum-necum, volumul s-a întrupat.
Deci ședeam în librărie și mă certam de mama focului cu niscaiva critici literari de la Luceafărul, care îmi explicau, doct, că avem de-a face cu o poezie minoră și fără profunzime. "Unde-i ideea? Unde-i semnificația? N-o să reziste în timp" – mă tocau ei mărunt, mărunt. Plictisit, am coborît în depozit și, minune mare, dau nas în nas cu autorul, venit să-și ia cele treizeci de exemplare. Brumaru era ca acuma, pletos, ezitant, tentant și cu vorbă măsurată. I-am împachetat cărțile, mi-am exprimat admirația etc. El tăcea încruntat, neguros. Mi-a scris o dedicație și a ridicat niște ochi grozavi înspe mine:
- Tu nu mă iubești, mi-a zis, cu o imensă tristețe. Nimeni nu mă iubește.
Oftînd din greu, a plecat. Am rămas cu gura căscată. E, oare, posibil ca un poet admirat, idolatrizat chiar, să nu simtă dogoarea pasiunii? Mai tîrziu, urc în librărie și-i povestesc lui Nedelciu. Mircea rîde și-mi zice: "Se alintă. Așa face întotdeauna".
Publicat în Cațavencii, nr. 14(92), 2013
Eram, gestionar cu state vechi de serviciu la Cartea Românescă pe cînd a apărut Ruina unui samovar, de Emil Brumaru. Cartea ieșise în lume cu cazne. Se spune că, la Cenzură, fuseseră discuții furtunoase nu prea pro și f
