Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Complotul

Publicat in Vocea Brailei, vineri 12 aprilie 2013 ·

* mutări şi permutări în interiorul Partidului Consevator Brăila, într-o singură zi, miza fiind scaunul de prefect * Mihai Dănuţ a fost uns preşedinte interimar al organizaţiei judeţene PC Brăila * Gheorghi Obreja şi-a dat demisia din partid şi a absolvit în regim de urgenţă cursul de înalt funcţionar public pentru a deveni prefect * bomba a picat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, unde senatorul Vasile Nistor, preşedintele executiv al PC, a făcut onorurile şi a anunţat schimbările

* reacţiile nu au întârziat să apară, replica preşedintelui PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, fiind una simplă - "Mai vedem... Îl pune Vasile Nistor prefect? Dar ce, e ministrul prefecţiei?" * declaraţia actualului prefect, Mihaela Marcu, a fost scurtă: "Nu ştiam de această decizie. Foarte bine, domnul Obreja să fie sănătos, să aibă succes"

Lovitură de teatru pe scena politică brăileană. Mihai Dănuţ, până de curând preşedintele organizaţiei municipale a PPDD, a fost înscăunat, ieri, şef al organizaţiei judeţene a PC, după ce a trecut recent în rândul conservatorilor. Senatorului Mihai Dănuţ i s-ar fi promis şi şefia grupului parlamentar al PC din Senatul României, după ce a ajuns în Parlament în urma celei de-a doua redistribuiri, pe listele PPDD. Potrivit unor surse demne de încredere, în realitate, Dănuţ n-a divorţat niciun moment de PPDD, care la Brăila înseamnă Mariana şi Sile Nistor. De altfel, întreaga campanie electorală a PPDD, inclusiv a lui Mihai Dănuţ, ar fi fost suportată de Mariana Nistor, ajunsă şi ea deputat, după ce ani de zile a condus propria firmă de pompe funebre, fără a avea niciun fel de experienţă în plan politic. Miza acestui traseu politic interesant este însă înscăunarea lui Gheorghi Obreja în funcţia de prefect, în locul Mihaelei Marcu. Ce au în comun Dănuţ şi cu Obreja în afară de faptul că, mai nou, sunt conservatori? Ambii au dus-o

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou incident în Marea Baltică. Cel puțin un cablu submarin care leagă Suedia şi Letonia a fost avariat

Ziare.com acum 35 minute
Premierul suedez Ulf Kristersson a anunțat duminică, 26 ianuarie, că cel puţin un cablu submarin de date care leagă Suedia şi Letonia a fost avariat, un nou incident care intervine după o serie de incidente de acest fel la Marea Baltică. ”Informaţii

Burduja: Furtul tezaurului dacic din Olanda este o ruşine internaţională/ Trebuie să aflăm dacă furtul a fost orchestrat pentru a manipula filonul naţionalist în prag de alegeri

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, se întreabă cum a fost posibil ca, într-un muzeu dintr-o ţară europeană, în 2025, hoţii să pătrundă cu explozibili şi să fure piese de patrimoniu de nepreţuit, fără ca muzeul să asigure paza umană şi fă

Primele detalii despre autorii jafului tezaurului dacic. Ziar olandez: Hoţii ar fi fugit în Germania / Poliţia olandeză suspectează implicarea unor români

Mediafax acum o ora
Autorii jafului tezaurului dacic de la Muzeul Drents din Olanda încă nu au fost identificaţi de autorităţi. Cu toate acestea, poliţiştii olandezi au anunţat că au primit peste 50 de ponturi şi că le analizează cu atenţie. Acum, există informaţii pot

Alegeri prezidenţiale Deputatul PNL Florin Roman a votat împotriva validării candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul PNL Florin Roman a votat împotriva candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, în cadrul Consiliului Național al PNL. Deputatul PNL Florin Roman a votat duminică, la Consiliul Naţional al PNL, împotriva validării candidatu

Cum este prezentat furtul tezaurului dacic în presa din Olanda. „Orice copil din România învaţă despre coiful de la Coţofeneşti la şcoală”

Ziare.com acum o ora
Presa din Ţările de Jos scrie despre importanţa pentru români a obiectelor de tezaur furate din muzeul Drents din Assen, citând români aflaţi în Olanda „Este devastator”, a povestit o jurnalistă româncă pentru colegii săi olandezi, în timp ce un rom

Superliga: Sepsi OSK – Oţelul Galaţi 2-0

News.ro acum 54 minute
Echipa Sepsi OSK a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Oţelul Galaţi, în etapa a 23-a din Superligă. La Sf. Gheorghe, gazdele au avut primele două mari ocazii ale meciului, prin Marius Coman, în minutul 22, şi Cosmin Matei, şapte m

Meta testează introducerea reclamelor pe platforma Threads, care a depăşit 300 de milioane de utilizatori activi lunar

News.ro acum 38 minute
Meta Platforms va începe să testeze afişarea reclamelor pe platforma sa de socializare Threads, colaborând cu câteva branduri din SUA şi Japonia, a anunţat compania vineri, în timp ce aplicaţia a ajuns la peste 300 de milioane de utilizatori activi

Premier League: Tottenham a pierdut al patrulea meci consecutiv, 1-2 cu Leicester City. Radu Drăguşin a fost integralist

News.ro acum o ora
Echipa engleză Leicester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-1, formaţia londoneză Tottenham Hotspur, în etapa a 23-a din Premier League. Tottenham, pentru care fundaşul român Radu Drăguşin a fost integralist, a deschis scorul în minutul 33

Burduja, despre eventuala achiziţie a E-ON Furnizare de către o companie maghiară: Legăturile MVM cu Federaţia Rusă sunt evidente / Îşi rezerva dreptul să vândă acţiunile unor entităţi terţe din afara UE

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a prezentat câteva argumente pentru care se opune ca E-ON Furnizare să fie achiziţionată de compania MVM din Ungaria şi a precizat că legăturile dintre acestea companie şi Federaţia Rusă sunt evidente, din date

Preşedintele sud-coreean suspendat Yoon Suk Yeol rămâne în închisoare, inculpat de ”insurecţie”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele sud-coreean suspendat Yoon Suk Yeol, vizat de o procedură de destituire după o impunere efemeră a legii marţiale, a fost inculpat duminică cu privire la faptul a condus o ”insurecţie” şi rămâne în detenţie, relatează AFP. Procurorii îns

Vremea

București
acum

dum.

4°/10°
lun.

5°/13°
mar.

7°/14°
mie.

8°/15°
Iasi
acum

dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
mar.

6°/14°
mie.

6°/14°
Constanta
acum

dum.

4°/9°
lun.

6°/11°
mar.

7°/11°
mie.

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/8°
lun.

3°/12°
mar.

5°/14°
mie.

7°/13°
Timisoara
acum

dum.

3°/11°
lun.

4°/14°
mar.

8°/16°
mie.

9°/13°