Românul s-a născut poet pentru că poezia e gratis și pe toate gardurile. Românul e patriot din același motiv, pentru că e gratis. Dacă i-ar zice unul: „Bă, dă un leu că ții cu România”, ar cere el un leu ca să țină cu Ungaria.

Românul are o cultură profundă a pomenii, și când zic pomană nu mă refer neapărat la semnificația ei religioasă, ci la tot ce presupune definiția termenului, de la gratuități și chilipiruri, la diverse „ocazii avantajoase”, care la noi poartă, de obicei, numele de „combinații”.

Pliante colorate la promoție

Nimic din ce e moca nu se refuză. Iese omul de la metrou și i se întinde un pliant publicitar, colorat, tipărit pe hârtie lucioasă ca de revistă cu gagici, îl ia și-l bagă-n buzunar, chiar dacă el e un prelucrător prin așchiere, iar reclama e la manichiură French (nu-mi vine să cred c-o știu pe-asta). Exemplul devine și mai elocvent cu ocazia marilor expoziții sau târguri. Am văzut cu ochii mei cete de pensionari care-și încărcau până la refuz desagii de rafie cu pliante despre „instalații industriale automatizate pentru hale de producție”. Pentru că erau moca.

Îi vedem și-n supermarketuri, formând cozi la micile standuri improvizate unde se dau gratis eșantioane de brânză sau salam, cam de-un centimetru pătrat, înfipte într-o scobitoare. Și nu de foame stau acolo, pentru că au țoale bune pe ei și coșul de cumpărături plin, ci pentru că nu-i pe bani.

Tot pe ei și pe copiii lor maturi îi vedem la promoții, sunt ăia care rup ușile magazinului și calcă babele-n picioare pentru o sticlă de doi litri de ulei, cumpărată la prețul a două sticle de un litru de ulei.

Suntem niște fripturiști!

La biserică, pomana ar avea un rost dacă ar fi împărțită săracilor. Dar săracii sunt jegoși, put, cerșesc pomană și n-au voie în biserică, așa că farfuriile de parastas se împart la rude sau vecini. Care le iau pentru că-s