La 11.04.2013, Constantin M., de 31 de ani, din municipiul Suceava, Traian P., de 46 de ani, din comuna Moara, şi Vladimir C., de 49 de ani, din comuna Vereşti, au sesizat la Poliţia municipiului Suceava că au fost înşelaţi fiecare cu suma de 50 euro de către o persoană necunoscută, care le-a promis locuri de muncă în Spania.
Din verificările efectuate de poliţişti a rezultat că, la data de 8.04.2013, Constantin M. a identificat în presă un anunţ în care se ofereau locuri de muncă în Spania, contra unui comision în sumă de 50 euro.
După ce a apelat numărul de telefon găsit, Constantin M. a stabilit cu persoana cu care a discutat să se întâlnească, pentru a afla mai multe detalii.
Cu ocazia întâlnirii, angajatorul i-a precizat că deţine o firmă de construcţii în Spania şi că are nevoie de 35 de oameni, întrucât ar fi contractat o lucrare importantă.
După ce, în ziua de 9.04.2013, Constantin M. i-a înmânat „patronului” comisionul de 50 de euro solicitat, i-a propus acestuia să-i mai prezinte doi colegi, respectiv pe Traian şi pe Vladimir, care s-au arătat teribil de interesaţi de oferta de muncă.
Întrucât angajatorul solicita şi alte persoane interesate să lucreze în Spania, iar salariul pe care îl oferea, în cuantum de 1.700 euro, era mult prea mare în comparaţie cu ofertele din această perioadă (măi, să fie!), Constantin s-ar fi... bunghit că angajatorul nu este o persoană de încredere şi că era posibil să fi fost înşelat. Ce să facă şi el, pentru 50 de euro? A anunţat imediat poliţia.
Dar dacă salariul era de 50 de euro, ar mai fi anunţat-o? Pe poliţie?
În urma măsurilor întreprinse de poliţişti, aflăm, autorul a fost identificat în persoana lui Constantin O., de 22 de ani, din comuna Drăgoieşti, faţă de care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, urmând să se dispună procedural.