Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NU MOR CAII CÂND VOR CÂINII!

Publicat in Ziar Dambovita, sâmbătă 13 aprilie 2013 ·

În ciuda veştilor nu foarte bune legate de existenţa şi continuitatea întru calitate a instituţiei teatrale târgoviştene, în acest sfârşit de săptămână actorii Teatrului Municipal vă dau întâlnire cu comedia.

La Sala Tony Bulandra, vineri, 12 aprilie, începând cu ora 19.00, sunteţi aşteptaţi la D’ALE CARNAVALULUI de I. L. Caragiale, în regia lui Toma Enache, cu: Constantin Cotimanis, Cătălina Mustaţă, Gabriel Duţu, Miruna Vâju, Liviu Cheloiu, George Constantinescu, Sebastian Bălăşoiu, George Buică, Cristian Olaru.

“Ne-am propus un spectacol în care se îmbină armonios textul clasic şi spumos al lui Caragiale cu apucăturile noi de carnaval din zilele noastre. Şi vrem să descoperiţi în bal talentul, energia şi creativitatea celor tineri dublate de talentul, ingeniozitatea şi experienţa unor actori de marcă”. Toma Enache

Sâmbătă, 13 aprilie, ora 19.00, Tudor Muşatescu vă anunţă scurt: SOSESC DESEARĂ, cu o regie semnată Laurenţiu Calomfirescu şi în interpretarea actorilor Corneliu Jipa, Sebastian Bălăşoiu, Daniela Ruxandra Mihai, Delia Lazăr şi Liviu Cheloiu.

Inşi cu orizonturi mici, dar cu pretenţii mari: Adelaida, Olimpiu, Puiu, Anişoara şi Sache vă aşteaptă la o comedie interbelică, marca Tudor Muşatescu. Duminică, 14 aprilie, ora 19.00, este seara misterelor. ZECE NEGRI MITITEI de Agatha Christie şi regia Eugen Gyemant, cu: Marin Grigore, Cosmina Lirca, Antonia Ionescu, Cătălin Babliuc, Maria Nicola, Corneliu Jipa, Ştefan Ştefănescu, Ana-Maria Oglindă, Radu Câmpean şi Mircea Silaghi vă provoacă şi vă transmit frisoane pe şira spinării.

“Zece Negri Mititei este o comedie neagră despre

plăcerea secretă de a ne imagina victimele aflate în centrul atenţiei unui ucigaş misterios, atent şi grijuliu, care-şi cultivă crimele ca pe cele mai fragile şi delicate plante carnivore. Zece cetăţeni respectabili sunt invitaţi să participe la un joc

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 10 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 8 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 5 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 6 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 7 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°