Antrenorul echipei CSMS Iaşi, Liviu Ciobotariu, a declarat ieri că partida de luni, de pe teren propriu, cu Viitorul Constanţa, este foarte importantă pentru salvarea de la retrogradare.
„Partida de luni este una cu o încărcătură mare, dat fiind că se întâlnesc două contracandidate la salvarea de la retrogradare. Pentru noi, meciul cu Viitorul este unul de şase puncte. Dacă vom câştiga luni, vom depăşi în clasament Viitorul. Suntem conştienţi că va fi un meci greu pentru că şi ei sunt într-o situaţie nu tocmai bună şi vor veni la Iaşi ca să câştige. Noi evoluăm în faţa propriilor suporteri, pe care îi aştept să vină în număr cât mai mare şi să ne bucurăm la final, alături de ei, aşa cum am făcut şi în partida cu Gloria Bistriţa. Suntem optimişti şi vrem toate cele trei puncte pentru liniştea noastră“, a spus Liviu Ciobotariu.
Tehnicianul formaţiei ieşene a mai precizat că pentru partida de luni nu va putea conta pe doi jucători: „Pentru meciul cu Viitorul Constanţa, nu voi putea conta pe Marius Onforaş şi Alexandru Ţigănaşu, ambii suspendaţi. Ţigănaşu mai are ispăşit o etapă de suspendare, după cartonaşul roşu primit în partida cu Gloria Bistriţa, în timp ce Onofraş a luat al patrulea cartonaş galben în partida cu Steaua“.
În ceea ce-l priveşte pe portarul Ionuţ Irimia, Ciobotariu a spus că acesta a trecut peste prestaţia din meciul cu Steaua şi că nu este supărat pe acesta.
„E clar că Irimia nu a făcut un joc bun în partida cu Steaua, dar nu facem o tragedie. I-am şi spus: «capul sus» pentru că mai sunt meciuri de disputat. Eu cred că el şi-a revenit şi pot conta pe el. Am spus, când câştigăm este meritul tuturor, când pierdem este vina tuturor“, a conchis Ciobotariu.
„Sper că partida cu Viitorul Constanţa se va decide doar pe teren!“
Preşedintele executiv al grupării CSMS Iaşi, Florin Prunea, a declarat ieri că speră ca zvonurile