Rugbyștii de la RCM Timișoara au câștigat cu 21-3 meciul cu Farul Constanța, primul jucat de galben-albaștrii pe Stadionul CFR. Jucătorii au fost mulțumiți de terenul de la Gara Mare, unde a venit și un public numeros. Nemulțumirile partidei au venit din zona arbitrajului, după ce brigada cu trei foști jucători și antrenori de la Timișoara a acordat multe eliminări.
Brigada de arbitri a fost formată din patru cavaleri ai fluierului, un arbitru central, doi asistenți și, cel mai interesant, arbitrul video, Cosmin Cioriciu, nimeni altul decât fostul principal de la RCM, dat afară de al echipa la scurt timp după venirea lui Chester Williams. Chiar dacă terenul de la CFR a arătat mai bine decât cel bin Ronaț, din cauza furtunii de noaptea trecută a fost din nou un meci ”noroios”, dar timișorenii au venit în număr mare, peste 1000, să își urmărească favoriții. Primele puncte au venit după eseul lui Stephen Shennan, venit în această ianră din Noua Zeelenda. Gabriel Conache a transformat pentru 7-0. Apoi, repriza a fost marcată de loviturile de pedeapsă ratate în lanț de constănțeni, dar și de eliminările de zece minute ale timișorenilor Jody Rose și Vasile Rus. În ultimele minute ale reprizei, ”marinari” au bifat primele puncte prin lovitura liberă înscrisă de Jantijes.
Repriza a doua a adus un joc mult mai bun al bănățenilor. În minutul 46, Giorgi Khositashvili a reușit al doilea eseu, iar după transformare scorul era 14-3. A urmat o nouă eliminare la gazde, cpitanul Stelian Burcea, pentru ca zece minute după al doilea eseu Timișoara să primească un eseu de penalizare, transformat pentru 21-3. Acesta a rămas scorul final, iar ultimele minute au adus eliminările lui McGrath și Popârlan. La final, jucătorul meciului a fost declarat mijlocașul la închidere de la RCM Bidzina Samkharadze. Cu această victorie Timișoara face 8 puncte în clasamentul SuperLigi