Dacă aveți nevoie de coroane suedeze nu este recomandat să mergeți la o bancă din Suedia. Cei mai mulți dintre marii creditori ai țării, SEB, Swedbank și Nordea Bank au oprit serviciile de manipulare a banilor cash în 65% până la 75% din filialele lor locale.
Bancherii spun că nu mai au nevoie de cash de vreme ce suedezii se bazează pe carduri de credit, Internet și telefoane mobile pentur a face plăți. Bancnotele țării sunt utilizate în numai 20% din tranzacțiile realizate la magazine, potrivit datelor publicate de Federația Suedeză a Comerțului.
„Am renunțat la manipularea banilor lichizi din simplul motiv că am observat o schimbare în comportamentul clienților noștri. Numai 5% din clienții noștri fac tranzacții cu bani cash“, a declarat Anna Sundblad, purtătoarea de cuvânt a Swedbank.
Cererea clienților pentru servicii de cash la Nordea, cea mai mare bancă din Peninsula Scandinavă, a scăzut cu circa 20% în acest an, potrivit purtătorului de cuvânt Erik Durhan. Conform președintelui Nordea, Bjoern Wahlroos, sfârșitul banilor lichizi este un pas natural în procesul evolutiv care a îndepărtat și carnetele de cecuri. În acest sens, Peninsula Scandinavă este mult înaintea Marii Britanii sau a Statelor Unite, spune acesta.
Dispariția cecurilor
„Țările nordice au renunțat la cecuri acum 30 de ani, dar dacă ne uităm la SUA încă se utilizează această metodă de plată și chiar și în Marea Britanie oamenii încă mai folosesc cecuri“, a declarat recent Wahlroos. „Este logic ca după ce am renunțat la cecuri în urmă cu 30 de ani să începem cu îndepărtarea monedelor și a bancnotelor astăzi“.
Industria financiară din Suedia a avut performanțe superioare băncilor din alte țări ale Europei de la începutul crizei datoriilor. Creditorii țări sunt printre cei mai capitalizați din Europa mulțumită reglementărilo