Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dans pentru autism în centrul Timișoarei

Publicat in News Timisoara, sâmbătă 13 aprilie 2013 ·

 

Centrul Timișoarei a fost sâmbătă după masă o imensă scenă de dans. Aici s-au adunat zeci de voluntari, oameni cu suflet, care au dansat la unison pentru persoanele care suferă de autism.

Fundația „Pentru voi” a organizat două fash mob-uri în cardul unei acțiuni de informare și conștientizare a problemei autismului în Timiș și România. Primul dans a avut loc în centrul comercial Iulius Mall, iar cel de-al doilea în Piața Victoriei.

În centrul orașului voluntarii au dansat preț de un minut și jumătate pe ritmuri de zumba-fitness.

„Încercăm tot timpul să venim cu idei noi cu care să atragem atenția asupra activității pe care o desfășoară fundația „Pentru voi”. Noi lucrăm cu adulți cu dizabilități, pintre care avem și adulți cu autism. Încercăm prin acțini cât mai inedite să atragem atenția lumii că există aceste persoane în comunitatea noastre, că au nevoie de noi și că avem la rândul nostru ca comunitatea să se implice și să ne ajute ca să-i ajutăm pe ei și pe familiile lor”, spune Nicoleta Ciocov, purtătorul de cuvânt al fundației „Pentru voi”.

Printre voluntarii care s-au implicat în cauza fundației „Pentru voi” s-a numărat și Melania Onescu. Deși la o vârstă la care alte persoane preferă activitățile ușoare, doamna Melania a ales să facă zumba. Mai mult, ea predă cursuri gratuite persoanelor cu dizabilități, pentru că, spune ea, o face din plăcere. Nu putea lipsi de la flash mob-ul dedicat persoanelor care suferă de autism.

„Voluntariatul însemană să faci ceva din suflet pentru anumite persoane, pentru anumite grupuri. Asta consider eu că este normal să facă fiecare om atât cât poate”, spune Melania Onescu, instructor voluntar de zumba fitness.

Flas mob-ul a fost și filmat. Captutra se va transforma într-un video clip care va sta la baza unei campanii de strângere de fonduri pentru ajutorarea oamenilor autiști. Reprezentanții „P

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea iubitului său, Felix Baumgartner - „Sunt pierdută fără el! A murit făcând ceea ce iubea cel mai mult - zburând“

Ziua Constanta acum 36 minute
Mihaela Rădulescu a transmis pe pagina sa de facebook un mesaj după moartea iubitului său, Felix Baumgartner. Acesta a decedat joi, 17 iulie 2025, într-un accident cu parapanta în Italia. Felix Baumgartner Pentru lume, o legendă care a inspirat atât

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Nicuşor Dan: Pentru digitalizarea ANAF a existat un plan în nouă etape; suntem la pasul doi

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Nicuşor Dan a explicat vineri seara că digitalizarea ANAF a fost planificată iniţial în nouă etape, însă în prezent ea se află abia la pasul al doilea, transmite Agerpres. Urmărește cele

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 2 ore
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°