Ediția din acest an a Timiș Rally, etapa a doua din Campionatul Național de Raliuri, s-a încheiat sâmbătă după-amiază cu proba spuperspecială de pe Podul Traian. Unul dintre favoriți, Vali Porcișteanu a avut probleme mari la ultima probă, după ce mașina i-a cedat chiar pe pod și a pierdut secunde bune până a reușit să o repornească.
Învingătorul Timiș Rally a fost francezul Francois Delecour, care a câștigat și prima etapă a Campionatului Național, desfășurată la Brașov. Pe locul doi s-a clasat Bogdan Marica, urmat de Vali Porcișteanu, învingătorul de la Timișoara de anul trecut, penalizat după problemele de la ultima probă. Marco Tempestini a reușit să se claseze pe locul 4, în dauna lui Dan Gîrtofan, pe care l-a depășit deși erau la egalitate, dar grație avansului din prima specială a întrecerii. Festivitatea de premiere va avea loc în seara aceasta de la ora 21, la Iulius Mall. Florin Staici a rămas singurul timișorean în cursă, după ce Bogdan Stanoev a abandonat ieri competiței din cauza unor probleme cu mașina. ”Am avut ieri o zi bună, iar azi am avut o zi proastă. Am pierdut un minut pentru că am ieșit afară la un tur. Per total e ok, mi-am atins scopul, să terminăm în puncte. Am avut probleme din cauza noroiului la un viraj în treapta a cincea, ne-am împotmolit, după care am reușit să revenim pe drum”, a declarat Florin Staici.
Anul acesta, doar ultima probă din cele 15 s-a desfășurat în Timișoara. Au fost piloți care au cerut mai multe probe în capitala Banatului pentru viitor. ”Întotdeauna ne bucurăm de speciala din orașe, salutăm publicul bănățean. Au fost condiții meteo precare și multe capcane, dar ne simțim aici ca acasă. Probleme au fost la diferența de aderență care apare peste noapte, noroi, pietriș. Eu vreau mai multe etape în Timișoara, nu la Lugoj”, a declarat clujeanul Daniel Ungur. Fiecare echipaj a făcut o recunoaștere chiar înain