Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târg handmade, expoziţie cu scop caritabil şi prezentări de modă, weekendul acesta la Palas

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 13 aprilie 2013 ·

Pasionaţii de obiecte lucrate manual au ocazia de a participa în acest sfârşit de săptămână la Târgul Handmade organizat în incinta complexului comercial Palas.

„Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociaţia Tinerilor Români din Afara Graniţelor şi va avea loc la intrarea Palas Mall, zona Subway. Participanţii îşi vor demonstra măiestria în crearea unor articole unicat, iar clienţii Palas Mall vor putea să-şi îmbogăţească colecţiile de obiecte lucrate manual cu bijuterii, decoraţiuni şi aranjamente speciale”, au precizat reprezentanţii Palas. Aceştia ne-au mai transmis că până duminică, în zona Foodcourt se va desfăşura proiectul Brave Art. Programul îşi propune să încurajeze tinerii talentaţi la pictură. Micii artişti îşi vor expune carneţelele din hârtie reciclabilă pictate manual, pe care clienţii Palas le pot cumpăra. Sumele strânse vor fi redirecţionate către tinerii pictori şi către programul educaţional YouthBank ce susţine libera iniţiativă, spiritul filantropic şi implicarea civică.„Duminică, de la ora 17, Atriumul Palas Mall se transformă în podium de defilare pentru cei mai frumoşi prichindei. Peste 30 de copii din cadrul agenţiei Academia Show vor încânta clienţii din îndrăgita destinaţie de shopping şi petrecere a timpul liber prin prezentări de modă cu cele mai noi tendinţe vestimentare pentru cei mici. Spectacolul va fi completat cu momente de teatru şi muzică, ştrengarii demonstrând astfel cât sunt talentaţi. De la ora 18.30, copiii care vor să devină modele au şansa să convingă specialiştii de şarmul lor în cadrul castingului organizat de Agenţia Academy Show”, au mai spus reprezentanţii Palas. Tot duminică, cei mici mai au un motiv de bucurie dacă merg la Palas. Începând cu ora 18.30, în zona LC Waikiki, copiii vor putea participa la piesa de teatru „Micul Circ” pusă în scenă de artiştii Teatrului de Păpuşi Aşchiuţă.

P

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 8 ani dată dispărută a fost găsită mortă în pădure. Polițiștii cred că a fost ucisă

HotNews acum 23 minute
O fetiță de 8 ani dată dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită moartă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă. Masina de politieFoto: Adrian Ilincescu

Atenționare de călătorie în Franța. Grevă a controlorilor de trafic aerian

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul controlorilor de trafic aerian UNSA-ICNA din Republica Franceză a lansat un apel la grevă pentr

Israelul a bombardat Fâșia Gaza și Rafah a doua zi după ce Curtea Internațională de Justiție a ordonat încetarea ofensivei

Ziare.com acum 49 minute
Armata israeliană a bombardat, sâmbătă, 25 mai, Fâşia Gaza, inclusiv Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a ordonat să îşi suspende operaţiunile în acest sector, în contextul în care la Paris se depun eforturi pentru a

Prognoza meteo pentru sâmbătă, 25 mai 2024, la Constanța

Ziua Constanta acum 11 ore
Mâine, 25 mai 2024, la Constanța, temperaturile vor atinge aproximativ 19°C, cu un procentaj scăzut de precipitații de doar 0%. Umiditatea se va situa la 66%, iar vântul va sufla cu o viteză de 29 km/h. Cerul va fi predominant înnorat. În ciuda cond

Peste 300 de morţi, în urma unei alunecări de teren în Papua Noua Guinee

News.ro acum 3 ore
Peste 300 de persoane au murit după o alunecare de teren în satul Kaokalam, în nordul statului Papua Noua Guinee, a anunţat, sâmbătă, presa locală, citată de Reuters. Cotidianul Post Courier din Papua Noua Guinee l-a citat pe deputatul Aimos Akem, c

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 10 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 9 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 11 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 12 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Regizorul Morgan Spurlock, nominalizat la Oscar pentru Super Size Me, a murit la 53 de ani

News.ro acum 3 ore
Regizorul nominalizat la Oscar Morgan Spurlock, cunoscut mai ales pentru filmul său din 2004 despre fast-food, Super Size Me, a murit la vârsta de 53 de ani, relatează BBC. În documentarul Super Size Me, Spurlock a trăit o lună întreagă cu o dietă b

Vremea

București
acum

21°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

20°
sâm.

16°/20°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

18°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°