Care este deci rostul fundamental al unui cod de etică într-o companie? Pe scurt, rostul unui astfel de cod este acela de a crea şi de a menţine, în interiorul firmei, o societate de indivizi.

Zilele trecute mă întâlnesc cu un amic care formulează următoarea teză: „Managerii de la nivelurile superioare din multinaţionale sunt interesaţi exclusiv de managementul preţului acţiunilor. Din perspectiva asta, singura care contează de fapt, codurile de etică există fiindcă simpla lor existenţă adaugă câteva fracţiuni de cent la preţul unei acţiuni.”

Voi reformula teza. Companiile (multinaţionale sau nu) sunt organizaţii orientate spre obţinerea de profit monetar. Profitul este scopul fundamental al oricărei astfel de organizaţii. Orice activitate din cadrul unei firme, orice alt scop pe care firma şi-l asumă este un simplu instrument prin care se atinge scopul fundamental: creşterea profitului sau scăderea costurilor. Altfel, activitatea sau scopul respectiv nu se justifică. Şi dacă aşa stau lucrurile, introducerea şi aplicarea unui cod de etică sunt instrumente de creştere a profitului.

Dar în ce sens poate fi un cod de etică un instrument de creştere a profitului? Un prim sens este cel sugerat de amicul meu: codul de etică este un simplu ornament stilistic, însă unul care dă bine la public prin aceea că simpla sa existenţă sugerează onestitate, ceea ce generează încredere. Pe scurt, codul de etică este un panaş util, însă utilitatea sa nu derivă din substanţa pe care o infuzează în interiorul firmei, ci din imaginea pozitivă pe care firma o proiectează, prin el, spre exterior. Cu alte cuvinte, codul de etică generează profit prin aceea că este un instrument de PR. Niciun manager „adevărat” nu-l ia propriu-zis în serios, dar toţi îl promovează ca o componentă importantă a imaginii firmei.

Paragraful de mai sus descrie cu maximă exactitate modul de