În cursul acestei săptămâni s-au publicat listele cu proiectele de cercetare câştigătoare în cadrul compeţitiilor naţionale de “Tinere echipe “ şi “Burse post-doctorale”, Universitatea „Ştefan cel Mare” (USV) obţinând mai multe distincţii.
De menţionat este faptul că numai şase dintre universităţile clasificate în categoria de cercetare şi educaţie şi numai trei din categoria de educaţie au câştigat proiecte de cercetare în cadrul acestor două competiţii, rezultatele USV fiind superioare tuturor universităţilor din cele două categorii menţionate şi chiar unora din categoria de cercetare avansată.
Cât priveşte competiţia de „Tinere echipe”, USV a obţinut premii prin echipele conduse de: conf. univ. dr. Marcel Mîndrescu (Facultatea de Istorie şi Geografie - FIG) - locul I în domeniul Ştiinţele Pământului, conf. univ. dr. Bianca Satco (Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor) – locul IV în domeniul Matematică şi Informatică şi şef lucrări dr. Liviu Nichiforel (Faculatea de Silvicultură - FS) – locul VI pentru domeniul Ştiinţe Sociale şi Economice.
Numai 13% dintre proiectele depuse în competiţia de „Tinere Echipe” au fost finanţate în acest an.
„Rezultatele sunt excepţionale pentru USV”
Reprezentanţii USV au menţionat că „standardele impuse pentru depunerea de proiecte determinaseră deja o anumită selecţie, deci performanţa este cu atât mai meritorie. Corpul profesoral al USV reprezintă aproximativ 1,5% din corpul profesoral din universităţile de stat şi mai puţin de 1% dacă luăm în considerare şi universităţile private”.
La aceste competiţii au participat şi echipe din institutele naţionale de cercetare şi dezvoltare care au şi câştigat o parte semnificativă dintre proiecte (spre exemplu, toate cele trei proiecte care se află clasate înaintea proiectului conf. univ. dr. Bianca Satco sunt de la Instit