Meciul de la Ploieşti pierdut cu 4-0 de elevii lui Nae Manea deschide seria de jocuri „fierbinţi”, CFR Cluj, Dinamo, Steaua, gruparea din parcul municipal văzându-se blocată pe ultimul loc al clasamentului primei ligi şi fără prea mari speranţe de-a ieşi din nisipurile mişcătoarea ale retrogradării. Cred că la scorul de 4-0 mai sunt foarte puţine lucruri de spus, poate doar un „Doamne Ajută”. -AA+A
Până la ultimul gol, până la ultimul om Foto: Eugen GheorgheFilmul meciului
1-0: Sauvadet a şutat de la 20 de metri lateral stânga, la colţul lung, mingea fiind deviată puţin şi de Stancu.
2-0: Lansat de Sauvadet, Bokila a făcut o cursă solitară de 30 de metri şi de la 16 metri poziţie centrală a şutat în colţul stâng al porţii apărate de Dolha, la vinclu.
3-0: Cursă pe dreapta a lui Renan, urmată de o centrare în careu, Morar a preluat şi de la 14 metri puţin lateral stânga a înscris cu un şut la vinclu.
4-0: Mojica a transformat un penalti acordat de centralul Marian Balaci pentru un henţ comis de Berceanu după o centrare a lui Alcenat.
Petrolul Ploieşti: Bornescu - Alcenat (Naziri '73), Geraldo Alves, Yamissi, Grecu - Mustivar, Mojica - Renan, Cristescu, Sauvadet (Morar '53) - Bokila (Romario '65). Antrenor: Cosmin Contra
Gloria Bistriţa: Dolha - Stancu, Kanon, Hlinca (Oprea '80), Ţîrcă - Pouye - R. Radu, Enescu, Cubilla (Berceanu '46), Chiţu (Pop '63) - Antonache. Antrenor: Nicolae Manea.
Cartonaş galben: Hlinca '41
Arbitri: Marian Balaci (central) - Marius Nicoară, Florin Neacşu (asistenţi) - George Rădulescu (rezervă)
Observatori: Nicolae Marodin, Ionuţ Calancia.
La meci au asistat aproximativ 10.000 de spectatori.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet