Prahova, Doftana, Cricovul Sărat şi Teleajenul sunt cele mai importante râuri din judeţul „aurului negru“. Încă disputate în unele cazuri, originile acestor denumiri au, însă, pe lângă frumuseţea poveştilor, un punct comun, limba slavă din care şi-au tras seva „botezului“

Cel mai important râu din cel mai populat judeţ al României a fost şi cel care a dat numele judeţului, Prahova, denumirea acestei ape având, la rândul său, o strânsă legătură cu fenomenul care se produce pe râu.

După cum ne-a explicat istoricul ploieştean Dorin Stănescu, râul Prahova a fost mai întâi Prahoviţa, un diminutiv care provine din slavul „prah“, în româneşte praf. Nu este vorba, însă, despre praful propriu-zis, ci despre o metaforă care se referea la apa care, în cădere, se transforma în picături mărunte, asemănătoare firelor de praf.

„Rezultă că sensul toponimicului nostru este metaforic, nu este vorba despre praful propriu zis, ci despre apa care căzând de la înălţime se prăfuieşte, adică se transformă în picături mărunte asemănătoare cu firele de praf. Cu alte cuvinte Prahova poate fi considerat un sinonim aproximativ al bâlbâietoarei (râuri ale căror apă cade de la înălţime), aşa cum precizează şi Iorgu Iordan şi «Toponimia româneasc㻓, ne-a spus Dorin Stănescu.

Doftana, „locul cu catran“

Râul Doftana a dat, la rândul său, numele uneia dintre cele mai pitoreşti localităţi din Prahova, pe care o traversează în lung. Izvorând din munţii Gârbovei, râul parcurge aproximativ 50 de kilometri până la „întâlnirea“ învolburată cu râul Prahova, al cărei afluent devine, spre sud de Câmpina.

Lingviştii români au explicat etimologia cuvântului „Doftana“ prin originile slave din cuvântul „deguti“, un substantiv care numea un loc cu păcură, cu catran. De aici adjectivul slav ,,deguteana“, mai târziu „dofteana“, „doftana“, care însemna însuşirea unui loc cu păcură.