- Social - nr. 73 / 13 Aprilie, 2013 "Ce e poezia? Inger palid cu priviri curate, Voluptos joc cu icoane si cu glasuri tremurate, Strai de purpura si aur peste tarana cea grea.“ (Eminescu, "Epigonii”) Am in fata un caiet al poeteiinvatatoare, doamna Lupu din Toplita. Un scris ingrijit, asemeni unui "strai de purpura si aur” al imparateselor din basmele romanilor. Simt nevoia de a-mi exprima cateva opinii-sentimente despre creatia lirica a dumneaei, o autentica creatoare de frumos in poezia romaneasca de astazi. Incerc sa ma detasez de o moda culta a unor prezentatori de poezie care se refera la lirismul universal, pentru a face o impresie asupra celor care, eventual, citesc ceea ce a fost insailat. Motivul? Vom cita cateva versuri antologice eminesciene, din care rezulta atitudinea unor asemenea comentatorii: "Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,/ Nu slavindu-te pe tine.. lustruindu-se pe el/ Sub a numelui tau umbra.” ("Scrisoarea I”) Liricul, epicul, dramaticul sau tragicul sunt, ab initio, moduri de existenta, inainte de a fi intrupari artistice. Doamna Lupu este, prin excelenta, o structura sufleteasca lirica, insotita de un modus tragic in fata marelui miracol al vietii. Poate nu intamplator, prima poezie poarta numele "Mama”, din care citam: "Din cand in cand, in mintea-mi ravasita,/ Zaresc si cand pleoapele inchid un pic, / Icoana celor dragi, plecati in pripa, / Si simt parca si-acum o mangaiere pe capsoru-mi mic...” Aducerea-aminte a icoanei mamei este datatoare de fiori si nascatoare de vers pentru cei haraziti intru aceasta exprimare, amintindu-mi iarasi de astralul Eminescu: "O, mama, dulce mama, din negura de vremi/ Pe freamatul de frunze la tine tu ma chemi...” Un alt motiv de meditatie poetica este destinul omului, nu intamplator, o poezie se numeste "Destinul unora”, revenind obsedant, in sens pozitiv, la aceeasi fiinta unica: "Mama la san ma