Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rasismul de tip nou

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 13 aprilie 2013 ·

A fi rasist înseamnă a urî persoanele care au altă culoare, naţionalitate sau religie ca tine SAU a-i urî pe suporterii care iubesc o altă echipă decît cea pe care o simaptizezi tu?

Zilele trecute mi-a fost dat să citesc povestea frumoasă a unei rapidiste. Vă recomand textul! La puţin timp, am revăzut şi declaraţiile făcute de Mihai Stoica înainte şi după meciul tur cu Rapid din acest sezon. Le redau mai jos:

Înainte: "Întîlnim o echipă ai cărei suporteri îmi provoacă silă. Petarda face parte din filosofia lor de viaţă. Asta este educaţia lor, sînt nişte petarde şi îmi provoacă greaţă"

După: "Îmi cer scuze că am spus că galeria celor de sub pod a venit în capoate la meci. Abia după ce am văzut înregistrarea meciului mi-am dat seama că erau furouri. Bravo, fetelor, toate îmbrăcate la fel, o adevărată echipă"

Involuntar, am confruntat textul rapidistei şi declaraţiile oficialului stelist, iar asta m-a pus pe gînduri. Care din aceste persoane merită mai mult aprecierea mea? Tînăra care şi-a pierdut bunicul ce a iubit atît de mult Rapidul? Sau managerul sportiv care instigă la violenţă fără motiv?

Povestea Andreei nu e singulară. Sînt amintiri care se regăsesc oriunde, nu doar în galeria Rapidului. Sînt convins că există stelişti cu poveşti la fel de frumoase. Suporteri care iubesc fotbalul şi i se dedică mult mai mult decît un oficial al unei echipe care înţelege prin asta să instige la ură şi violenţă.

În epoca în care banul contează, fotbalul a devenit o religie de masă, cu sute de milioane de adepţi. Fiecare are o echipă preferată, un jucător preferat. Dar, în fond, cu toţii sîntem microbişti şi iubim acelaşi sport. Tresărim la un gol şi ne întristăm la o înfrîngere.

Ce nu înţeleg este de ce lăsăm loc frustrărilor şi a duşmăniei în loc să ne bucurăm de fotbal? Presupun că nimănui nu îi face plăcere să fie numit "ţigan", "oai

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Suma alocată pentru România

Mediafax acum 35 minute
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum o ora
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum o ora
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 3 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 2 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

VIDEO Un șofer a legat un câine de mașina cu care căra un butoi și s-a plimbat prin orașul Năvodari

HotNews acum o ora
Polițiștii constănțeni s-au autosesizat după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un câine legat de un autoturism, patrupedul fiind nevoit să alerge pentru a ține ritmul. Incidentul a avut loc pe o stradă din orașul Năvodari. Reprezent

Gospodăriile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru achiziția de electrocasnice – proiect la Guvern

HotNews acum o ora
Executivul pregătește un act anormativ prin care gospodăriile afectate de inundații să beneficize de un voucher de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern. Măsura

Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare, amânat

Ziua Constanta acum o ora
Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare este în parcursul legislativ. Astfel, s-a stabilit ca actul normativ să intre în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitatea Biroului Electoral Cent

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum o ora
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 3 ore
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

26°
lun.

18°/26°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°