Paulo Sergio a fost demis de conducerea CFR-ului, iar în locul său a fost numit Eugen Trică, fostul tehnician al celor de la Juventus Bucureşti.
Marian Rusen, preşedintele lui Juventus, nu s-a putut opune plecării lui Trică, precizând că acesta va deveni unul dintre cei mai buni antrenori ai României.
"Îi mulţumesc lui Trică pentru tot ce a făcut la Juventus. În această dimineaţă la ora 5 am fost sunat de Trică să-mi spună că a fost ofertat de CFR Cluj. Nu am putut să mă opun şi i-am dat drumul să se ducă fără nicio problemă.
E şansa lui şi, oltean cum îl ştiu, sunt sigur că va deveni unul dintre cei mai buni antrenori ai României", a declarat pentru ProSport Marian Rusen, preşedintele lui Juventus Bucureşti.