Golgheterul îşi va scoate firele operaţiei abia mâine, în ziua jocului cu Rapid
La adăpostul a 16 puncte faţă de locul doi, Steaua e liniştită înainte de meciul cu Rapid, de mâine, şi nu îşi face nici cea mai mică grijă că golgheterul ei este incert.
În ultimele două zile, Reghecampf nu şi-a sleit jucătorii de puteri! Şedinţele de pregătire au fost scurte, de aproximativ o oră, timp în care s-au efectuat alergări uşoare şi s-au exersat şuturile de la distanţă. În formă maximă a fost chiar Raul Rusescu, jucător ce nu va evolua mâine în Giuleşti. „Raul a fost cel mai bun, toate execuţiile lui au ajuns în vinclu. Şi Bourceanu a fost printre cei evidenţiaţi, alături de Prepreliţă, Latovlevici şi Iancu“, au dezvăluit surse roş-albastre.
Fostul atacant al Urziceniului nu a primit nici la antrenamentul de ieri acceptul de a lovi balonul cu capul, iar firele operaţiei îi vor fi scoase doar mâine. „Nu vrem să ricăm cu Raul, nu are rost, pentru ce să forţeze? Dacă va lovi mingea cu capul, sau dacă va primi un cot în operaţie? Ce facem? Va sta şi mai mult. Şi pentru ce?“, au mai dezvăluit aceleaşi surse.
În aceste condiţii, Steaua va ataca Rapidul cu Tatu. „E clar că Tatu nu e Rusescu, dar la cum arată Rapid acum, sigur poate evolua foarte bine“, au mai spus şi surse din staff.
5 LUCRURI INEDITE DESPRE RAPID – STEAUA
1 Oamenii cu cele mai multe reuşite în derby-urile Rapid – Steaua sunt Ion Ionescu (Rapid), cu 9 goluri, respectiv Gheorghe Constantin (Steaua), cu 14 goluri
2 Nu există o evidenţă clară a vreunui meci cu audienţa cea mai mare. În anii ’60-’70, pe fostul „23 August“, mereu erau între 50.000 - 70.000 de oameni
3 Pe plan intern, Rapid are trei titluri, 13 Cupe şi 4 Supercupe, în timp ce Steaua are următorul bilanţ: 23 de titluri, 21 de Cupe şi 5 Supercupe
4 În Europa, Rapid nu a câştigat niciun trofeu. Steau