Anamaria Prodan (40 de ani) nu se teme să nască din nou, căci va avea parte, ca şi până acum, de un ajutor de nădejde: Elena Fulgeanu, pe care vedeta o strigă, pe un ton familiar, Nuţi. Deşi femeia a demisionat în 2010, Anamaria a convins- o să se întoarcă repede acasă. Anamaria Prodan (40 de ani) nu se teme să nască din nou, căci va avea parte, ca şi până acum, de un ajutor de nădejde: Elena Fulgeanu, pe care vedeta o strigă, pe un ton familiar, Nuţi. Deşi femeia a demisionat în 2010, Anamaria a convins- o să se întoarcă repede acasă.
Elena Fulgeanu are 35 de ani, e necăsătorită şi lucrează pentru Anamaria Prodan de 15 ani. Este micuţă de statură, dar are o voce fermă şi nu-i lipsesc cele două calităţi esenţiale pentru a lucra în casa unei vedete: este sinceră şi discretă. Rebecca (14 ani), Laurenţiu jr (4 ani) şi Sarah (12 ani), cei trei copii ai Prodancăi, nu-i ies din cuvânt lui Nuţi, pe care o consideră a doua mamă. “Fetele sunt atât de ataşate de Nuţi, că dorm cu ea în aceeaşi cameră şi de multe ori stau toată noaptea la poveşti”, ne-a mărturisit Anamaria.
↑ Rebecca (14 ani), Anamaria Prodan (40 de ani), Laurenţiu Reghecampf (38 de ani), Laurenţiu Reghecampf jr (4 ani), Sarah (12 ani)
Drept mulţumire pentru tot binele făcut, vedeta a răsplătit- o înzecit pe angajata sa fidelă, cu haine de firmă, bijuterii, vacanţe în America, dar şi cu un salariu decent. În plus, a avansat-o la gradul de asistentă personală.
“Nuţi nu mi-a cerut niciodată mărire de salariu, este o femeie nemaipomenită, care deja face parte din familia mea”, o lăuda recent Anamaria. Iar la evenimentele de familie, Elena se îmbracă atât de elegant şi se comportă atât de natural în lumea bună, încât ai jura că e o femeie din înalta societate, nicidecum o bonă.
De fapt, şi ea a devenit o mică vedetă, după ce a apărut în reality-show-ul “Prodanca şi Reghe” (Euforia TV). Aprop