Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE Protest în IOR: locuitorii nu vor ca zona de parc retrocedată să fie transformată în şantier

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 aprilie 2013 ·

După ce mai multe pancarte au apărut în parcul IOR aucm dou, locuitorii din sectorul 3, s-au decis să protesteze pentru ca parcul să nu fie transformat într-un şantier, unde să fie ridicate clădiri sau o zonă comercială. Reprezentanţii asociaţiei spontane „Prietenii parcului IOR” au protestat prin plantarea unui pomişor pe zona retrocedată de parc.

Cea mai mare parte a oamenilor care au participat la protestul organizat astăzi în parcul IOR, se declară nemulţumiţi de faptul că cele 12 hectare retrocedate de Adriean Videanu, în anul 2005, ar putea găzdui mai multe clădiri destinate birourilor sau zonelor comerciale.

„Prietenii parcului IOR”, o asociaţie care s-a format spontan şi care luptă pentru păstrarea spaţiului verde din parc, crede că lupta pentru parcul IOR trebuie să continue prin cât mai multe semnături obţinute de la cei care simt la fel.

„Noi ne dorim un singur lucru, ca Primăria Generală să ia legătura cu femeia care a primit terenul şi să încerce să îi facă o ofertă, să îi ofere un alt teren în schimbul celui din IOR” , a povestit Marius Matei, membru al asociaţiei spontane.

La ora 12.00, în faţa bisericii de lemn din parc, s-au adunat peste 100 de persoane nemulţumite de retrocedarea făcută în anul 2005. Aceştia au semnat pe tabelul pe care îl ţinea un protestatar, sperând că în acest fel, cel mai important parc al sectorului 3 să rămână zonă verde.

După ce mulţimea s-a mobilizat, a plecat împreună cu coordonatorul "Prietenii parcului IOR" , Răzvan Vastea, pentru a protesta într-un mod mai puţin obişnuit, plantând un pomişor.

„Este vorba despre un protest simbolic, care să demonstreze că vrem ca acest spaţiu să rămână verde”, a decarat, pentru Adevărul, Răzvan Vastea.

Consilier PNL, Sector 3: „Zarurile au fost aruncate, încercăm să le întoarcem“

La protest a luat parte şi Bogdan Brătianu, unul dintr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 10 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 8 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 7 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 8 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 12 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

17°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°