Cu funia în casa spînzuratului: încă un campionat cu 18 echipe

Pădurea e întregul fotbalului românesc, iar copacii sînt echipele din toate ligile care nu reuşesc să închidă ecuaţia financiară şi agonizează, ignorînd ori amînînd cu bună ştiinţă cauzele adevărate ale eşecului. Cauza dintîi stă în felul fraudulos în care a fost concepută afacerea privată numită fotbal.

Aşa numiţii finanţatori au fost dintr-un început o mînă de profitori care şi-au adjudecat, prin tot felul de inginerii juridice şi cîrdăşii politice la toate nivelurile, guvernamentale şi locale, o infrastructură pe care statul nu putea şi nici nu mai era interesat s-o subvenţioneze. Dacă acum 6-7 cluburi din prima Ligă ar putea să nu capete licenţa, pricina nu trebuie căutată în criza economică. Criza sistemului competiţional şi criza din conducerea acestuia n-au nici o legătură cu convulsiile pieţei mondiale. Colapsul financiar din campionat e consecinţa unei administraţii trufaşe, care a făcut regulă din excepţii. E vădit că nu putem susţine un campionat naţional cu 18 formaţii. Cînd dispar din geografia competiţiei marile oraşe, iar competiţia e trasă în jos la vanităţile unor tîrguri şi comune, interesul publicului diminuează dramatic. Jumătate din completul chinuit de 18 cluburi ar abandona imediat întrecerea, dacă n-ar mai veni banii de la televiziuni. Astăzi, aceşti bani încă mai vin, dar foarte curînd televiziunile îşi vor restrînge contractele la echipele care aduc telespectatori.

Dacă primăriile ar avea dreptul să-şi bage tot bugetul în fotbal, am ajunge curînd la un campionat de fantome. România ar putea deveni ţara în care fotbalul se lipseşte complet de spectatori, iar tribunele ar fi înlocuite cu două loje, una pentru mahării locului, alta pentru adversarii cu care se negociază rezultatul şi scorul pentru pariuri. Dumitru Dragomir, Mircea Sandu şi oamenii lor sînt primii